Wednesday, November 19, 2025

O femeie a făcut ATAC DE PANICĂ pe pârtia din Predeal! Ea și fiica sa de 8 ani, coborâte cu snowmobilul de către jandarmi – FOTO&VIDEO

Apelul în sprijinul femeii a fost primit sâmbătă, de către jandarmii din Predeal, din partea reprezentanţilor unui centru de închirieri echipament sportiv. Aceştia au povestit că o femeie însoţită de fiica ei de 8 ani au închiriat echipament de schi şi au urcat cu telescaunul cu intenţia de a coborî pe Pârtia Cocoşul.  „Ajunse în vârf cele două persoane au făcut atac de panică realizând că pârtia este mult mai abruptă decât se aşteptau, condiţiile meteo erau de asemenea nefavorabile (vânt puternic, ninsoare abundentă şi ceaţă densă) şi nu pot coborî pe schiuri. Cele două turiste au luat legătura cu personalul centrului de închirieri, personal care a cerut sprijinul jandarmilor”, transmit, duminică, oficialii Jandarmeriei Braşov.  Un echipaj al Jandarmeriei a urcat cu snowmobilul până la cele două turiste, care erau vizibil panicate, şi aveau  o uşoară stare de hipotermie. Jandarmii le-au preluat şi le-au coborât în siguranţă la baza pârtiei. Jandarmeria face apel la toţi schiorii care aleg pârtiile din judeţul Braşov, „să-şi evalueze corect aptitudinile si cunoştinţele, să schieze acolo unde se simt pregătiţi, să acorde o atenţie sporită copiilor şi siguranţei acestora”.

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Robert Fico s-a întâlnit cu Mark Rutte la Bratislava. Ce i-a cerut premierul slovac șefului NATO

Slovacia vrea ca NATO să consolideze apărarea aeriană a țării, pe flancul său estic, a declarat premierul slovac Robert Fico după o întâlnire cu...

Profluo atrage o nouă finanțare

Profluo, startup care construiește tehnologie bazată pe machine learning pentru automatizarea procesării de documente contabile, a atras o nouă finanțare.

Noi audieri în dosarul exploziei din Rahova. Mai multe persoane chemate la Parchet

Sunt noi audieri în dosarul exploziei devastatoare din cartierul bucureștean Rahova. Mai multe persoane implicate în acest caz au fost chemate astăzi la Parchetul...

ULTIMA ORĂ