Wednesday, November 19, 2025

Ursula von der Leyen încă îl consideră pe Donald Trump un aliat al UE, deși semnalele sunt contrare

Întrebată dacă este nevoie ca natura relaţiei cu Statele Unite să se transforme profund, aşa cum o face UE cu China, ea a răspuns “în mod clar nu”. “Relaţia pe care o avem cu Statele Unite este complet diferită de cea pe care o avem cu China”, a subliniat politiciana germană, cunoscută ca fiind foarte atlantistă.

Trump a ameninţat recent Europa cu taxe vamale, a iniţiat o apropiere de preşedintele rus Vladimir Putin care îngrijorează Ucraina şi UE şi a pus sub semnul întrebării protecţia americană a europenilor în cadrul NATO. “Suntem aliaţi (cu americanii), dar asta înseamnă că toţi aliaţii trebuie să-şi asume responsabilităţile”, a subliniat preşedinta Comisiei Europene, în cadrul unei conferinţe de presă despre primele 100 de zile ale celui de-al doilea mandat.Întrebată despre o posibilă întâlnire faţă în faţă cu Trump, ea a rămas evazivă. “Ne vom întâlni când va fi momentul potrivit”, a răspuns preşedinta CE. Aceasta a salutat sprijinul acordat în această săptămână de şefii de stat şi de guvern din statele membre ale UE pentru planul său “Reînarmarea Europei”, care ar trebui să facă posibilă mobilizarea a până la 800 de miliarde de euro pentru investiţii în apărarea europeană, aşa cum cer Statele Unite.

“Este un moment istoric. Aceasta ar putea fi baza pentru o Uniune Europeană a Apărării”, a spus ea. “Avem nevoie de acţiuni comune, de achiziţii comune”, a adăugat Ursula von der Leyen. Dar, evocând numeroasele opţiuni aflate pe masă pentru a spori efortul de apărare, ea a evitat să menţioneze posibilitatea unui nou împrumut comun mare, dorit de Franţa, însă respins de mai multe state membre.

Ca parte a pregătirilor pentru a face faţă ameninţărilor cu care se confruntă Europa în contextul tensiunilor cu Rusia, preşedinta executivului european a anunţat că va organiza întâlniri pe tema securităţii cu întregul colegiu al comisarilor europeni. “În săptămânile următoare, voi convoca primul “colegiu de securitate”. Acest lucru va asigura că membrii colegiului primesc actualizări regulate cu privire la evoluţiile în materie de securitate, (inclusiv în legătură cu) energia, apărarea şi cercetarea. De la cibernetică la interferenţa străină, trecând prin comerţ”, a spus ea. “Numai dacă avem o înţelegere clară şi aprofundată a ameninţărilor, inclusiv a ameninţărilor hibride, putem contribui eficient la securitatea colectivă”, a declarat Ursula von der Leyen.

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Drumarii intervin în zonele montane, pentru curăţarea carosabilului / La altitudini mari ninge şi temperaturile sunt scăzute – VIDEO

Drumarii intervin, miercuri dimineaţă, în zonele montane, pentru curăţarea carosabilului. La altitudini mari ninge şi temperaturile sunt scăzute.

Polonia ridică în aer avioane de luptă, după noi atacuri ruseşti asupra Ucrainei

Avioane poloneze şi ale aliaţilor au fost ridicate în aer, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat...

Drumarii intervin în zonele montane, pentru curăţarea carosabilului / La altitudini mari ninge şi temperaturile sunt scăzute – VIDEO

Drumarii intervin, miercuri dimineaţă, în zonele montane, pentru curăţarea carosabilului. La altitudini mari ninge şi temperaturile sunt scăzute.

ULTIMA ORĂ