Sunday, September 28, 2025

Armata israeliană recunoaște: masacrul de luna trecută din Gaza a fost o greșeală

Asistenţii de urgenţă au fost ucişi cu gloanţe în 23 martie, lângă oraşul Rafah din Fâşia Gaza, şi îngropaţi într-un mormânt nu prea adânc, unde cadavrele au fost găsite după o săptămână de oficiali ai ONU şi ai Semilunii Roşii palestiniene

Militarii israelieni au anunţat că ofiţerul comandant care poartă “responsabilitatea generală pentru incident” va primi o mustrare, iar adjunctul său, care a prezentat un raport “incomplet şi inexact” despre incident, va fi demis din funcţie.

“Examinarea a identificat mai multe eşecuri profesionale, încălcări ale ordinelor şi omisiunea de a raporta integral incidentul”, arată raportul armatei. Documentul explică în continuare că “focurile de armă în primele două incidente au fost rezultatul unei neînţelegeri operaţionale din partea soldaţilor, care au crezut că se confruntă cu o ameninţare concretă din partea unor forţe inamice. Al treilea incident a implicat o încălcare a ordinelor în timpul unei situaţii de luptă”.

Adjunctul comandantului a ordonat deschiderea focului asupra unor persoane care ieşeau din vehicule identificate ulterior drept o autospecială de pompieri şi mai multe ambulanţe. El nu a reuşit să identifice imediat vehiculele din cauza “vizibilităţii proaste pe timp de noapte”.

Cu o oră înainte, soldaţii trăseseră cu armele asupra unui alt vehicul, despre care credeau că aparţine organizaţiei islamiste palestiniene Hamas, iar adjunctul comandantului a avut impresia că este vorba de o ameninţare.

Militarii susţin, fără a prezenta dovezi, că şase din cei 15 palestinieni ucişi erau “terorişti Hamas”.

O înregistrare video recuperată din telefonului unuia din cei decedaţi şi publicată de Semiluna Roşie palestiniană arată personalul de urgenţă în uniforme şi ambulanţe şi maşini de pompieri marcate clar, cu luminile aprinse, asupra cărora trag soldaţii israelieni.

Armata afirmă că după 15 minute de la deschiderea focului, s-a tras asupra unui vehicul palestinian al ONU, fiind vorba de “erori operaţionale cu încălcarea reglementărilor”.

MAI MULT REALITATEA

Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Nicuşor Dan în politica externă (sondaj)

Mai mult de jumătate dintre români se declară nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicuşor Dan în domeniul politicii externe şi de activitatea Ministerului de Externe,...

Recomandăm și ...

Băsescu anunţă că vrea să recapete calitatea de cetăţean al Republicii Moldova: Am primit formularele, am preferat să nu o fac pentru a nu da impresia că e un...

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu anunţă că va face demersuri pentru a reobţine cetăţenia moldovenească, pe care a pierdut-o în urma unei decizii...

Băsescu avertizează: preluarea puterii de către proruşi la Chișinău ar putea aduce riscuri militare la granița României

Traian Băsescu a declarat, duminică seară pentru Digi24, că în cazul în care forţele socialiste, loiale Rusiei, ar câştiga majoritatea parlamentară în Republica Moldova...

Alegeri în R. Moldova – Rezultate după procesarea voturilor din peste 16% din secţiile de votare – Partidul Maiei Sandu – 37,29%, Blocul Patriotic – 34,79%

Partidul Acţiune şi Solidaritate, al Maiei Sandu, a obţinut 37,29% din voturi, iar Blocul Patriotic, format în jurul Partidului Socialiştilor, condus de Igor...

ULTIMA ORĂ