Monday, October 13, 2025

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Zeci de copaci, puși la pământ

Zeci de copaci au dispărut, inclusiv un nuc bătrân care nu a mai fost trecut în avizul de defrișare, probabil pentru că este specie protejată, potrivit unor surse din instituție citate de cetateanul.net. Defrișarea a fost semnată personal de Nicușor Dan, la fel ca și autorizația de construire care încalcă flagrant planurile de urbanism zonal (PUZ Zone Construite Protejate 16 Calea Victoriei și PUZ-ul Calea Victoriei 25-27) care permiteau construirea numai cu condiția „Să nu afecteze vegetația existentă (arbori)”.

Asta, în condițiile în care primarul a refuzat să pună în aplicare hotărâri definitive ale instanței care îl obligau să autorizeze construcții pe terenuri private, pe motiv că acolo s-ar afla spații verzi.

Zeci de copaci din parcul Academiei Române, din Calea Victorie 125, din zona istorică a Capitalei și protejată de lege, au fost răpuși de drujbe, pentru a face loc unei clădiri moderne din metal și sticlă – proiectul „Reabilitare, consolidare, modernizare, extindere a sediului istoric al Academiei Române și construire corp nou Aula”. Copacii au fost tăiați și pentru amenajarea a 42 de locuri de parcare, conform proiectului.

Totul s-a făcut cu largul concurs al primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, care a avizat defrișările fără crâcnire.

MAI MULT REALITATEA

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Ministru sud-coreean: Coreea de Nord a primit probabil ajutor din partea Rusiei în ceea ce priveşte submarinele

Coreea de Nord a primit probabil ajutor tehnic din partea Rusiei pentru dezvoltarea submarinelor sale, a declarat luni ministrul apărării sud-coreean Ahn Gyu-back, în...

Senatul dezbate moțiunea AUR împotriva ministrului Radu Miruță: A transformat ministerul într-o agenție de plasare pentru USR

Moţiunea depusă de AUR împotriva ministrului Economiei, Radu Miruţă, va fi dezbătută şi votată, luni în plenul Senatului.

Pragurile critice ale schimbărilor climatice sunt depăşite, avertizează oamenii de ştiinţă înaintea COP30

Încălzirea globală depăşeşte pragurile de pericol mai repede decât se preconiza, recifele de corali din întreaga lume fiind acum într-un proces de dispariţie aproape...

ULTIMA ORĂ