Wednesday, January 21, 2026

Numărul elevilor care primesc ajutor financiar de la stat în valoare de 500 de lei a crescut. În ce scop pot fi folosiți banii

Măsura face parte dintr-un program guvernamental reglementat prin Ordonanța de Urgență nr. 83/2023, destinat sprijinirii accesului la educație pentru copiii din medii vulnerabile. Banii sunt acordați anual, într-o singură tranșă, iar programul este prevăzut să continue până în 2027.

Conform datelor furnizate de Ministerul Educației, pentru anul școlar în curs, aproximativ 700.000 de elevi vor beneficia de acești bani. Este o creștere semnificativă față de anul precedent, când au beneficiat de acest ajutor puțin peste 500.000 de copii. 

Fondurile pot fi utilizate exclusiv pentru cumpărarea de produse necesare activității școlare și preșcolare, precum: caiete, pixuri, stilouri, ghiozdane, articole de papetărie și pictură, dar și pentru îmbrăcăminte, încălțăminte sau alte articole necesare adaptării la mediul școlar.

Ajutorul se acordă preșcolarilor care sunt înscriși în unități de învățământ de stat și provin din familii care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei, conform legii.

În ceea ce privește elevii din ciclul primar și gimnazial, aceștia sunt eligibili dacă provin din familii al căror venit net mediu lunar pe membru, realizat în luna iulie a fiecărui an, nu depășește 50% din salariul minim brut pe țară. În prezent, salariul minim brut este de 4.050 de lei.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Avantajele de a nu posta pe social media. De ce oamenii fericiți nu caută validare online

Specialiștii în psihologie susțin că avantajele de a nu posta pe social media includ dezvoltarea unui puternic simț al validării interne. Atunci când oamenii nu...

Reuters: SUA vor reduce circa 200 de posturi din NATO

Statele Unite intenţionează să reducă numărul personalului staţionat în mai multe centre de comandă cheie ale NATO, o măsură ce ar putea intensifica îngrijorările...

G4Media. Dominic Fritz: „Bugetul pe 2026 va tăia risipa și va deschide companiile de stat către privat”

Dominic Fritz, președintele USR, a explicat într-un interviu exclusiv pentru G4Media principalele obiective ale partidului în cadrul acestor negocieri. „Acest buget va fi în continuare...

ULTIMA ORĂ