George Simion, la vot împreună cu Călin Georgescu: Am votat cu Călin Georgescu, suntem aici cu o singură misiune, revenirea la ordinea constituţională, şi la democraţie

George Simion, la vot împreună cu Călin Georgescu: Am votat cu Călin Georgescu, suntem aici cu o singură misiune, revenirea la ordinea constituţională, şi la democraţie

Liderul AUR George Simion. canddat la prezidenţiale, a votat duminică alătur de Călin Georgescu, declarând că a votat cu acesta. ”Suntem aici cu o singură misiune, revenirea la ordinea constituţională, şi la democraţie. Nu am niciun alt obiectiv decât locul 1 pentru poporul român în slujba căruia mă aflu. Suntem aici cu poporul şi pentru poporul român. Suntem aici cu o singură dorinţă, să facem dreptate pentru România”, a spus el.

Călin Georgescu a declarat jurnaliştilor, la ieşirea din cabina de vot, că nu este prezent pentru a recunoaşte o fraudă precum aceste alegeri, ci pentru a recunoaşte puterea democraţiei şi a votului, care ”sperie sistemul”.

”Nu sunt aici pentru a recunoaşte o fraudă precum aceste alegeri, o fraudă pusă la cale de cei care au făcut din viclenie unica politică de stat. Dar sunt aici pentru a recunoaşte puterea democraţiei, puterea votului, care sperie sistemul, care îngrozeşte sistemul. Sunt aici pentru interesul poporului român, pentru demnitatea lui, pentru măreţia lui, pentru nobleţea lui, pentru că destinul şi drepturile naţiunii române sunt veşnice. România s-a trezit. Curajul poporului român este conştiinţă trează. A venit vremea să ne luăm ţara înapoi şi sigur eliberată de ciocoi şi turul doi înapoi. Sus inimile şi veţi fi liberi, doar cu Dumnezeu înainte!”, a declarat Călin Georgescu.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

România, învinsă de Franța în Billie Jean King Cup și încheie pe locul 3 în Grupa C a Grupei I Europa/Africa

România a început în forță duelul din Billie Jean King Cup, prin victoria obținută de Carmen Herea, care a produs surpriza zilei. Sportiva română...

Melania Trump neagă, într-o apariţie surpriză, orice legătură cu infracţiunile comise de infractorul sexual Jeffrey Epstein – VIDEO

Prima Doamnă a Statelor Unite Melania Trump neagă joi, cu vehemenţă, orice legătură cu infracţiuni comise de către infractorul sexual Jeffrey Epstein, relatează AFP.

Marco Rubio a discutat cu Oana Ţoiu pentru a mulţumi României că a fost ”un partener adevărat, oferind un sprijin prompt şi decisiv operaţiunilor SUA menite să promoveze...

Secretarul de stat american Marco Rubio a discutat, joi, cu ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, pentru a mulţumi României că a fost ”un...

ULTIMA ORĂ