Wednesday, February 4, 2026

CSM prezintă date privind pensionarea magistraților și acuză că „instabilitatea conduce treptat la generarea unor efecte iremediabile”

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) transmite, joi, în contextul discuțiilor privind vârsta de pensionare a magistraților, că „în anul 2025, până la acest moment, vârsta medie de pensionare la judecători se menţine la 52 de ani, comparativ cu perioada de maximă stabilitate legislativă când, la nivelul anilor 2010 – 2011, vârsta medie de pensionare era de peste 58 de ani la judecători”. În cazul procurorilor, vârsta medie de pensionare este de 55 de ani. CSM susţine că factori precum instabilitatea legislativă şi „repunerea în discuţie în mod recurent a vârstei de pensionare” au „determinat din ce în ce mai mulţi judecători şi procurori să ia decizia de a se pensiona”, anunţând că 60 de magistraţi cer să se pensioneze, conform unui comunicat de presă.

MAI MULT DIGI 24

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Poliţia metropolitană îl anchetează pe Peter Mandelson după dezvăluirile din dosarele Epstein. Fostul comisar european şi-a dat demisia din Camera Lorzilor. Comisia Europeană face şi ea verificări

Poliţia metropolitană a lansat oficial, marţi, o anchetă penală în legătură cu acuzaţiile că fostul ministru, comisar european şi ambasador Peter Mandelson ar fi...

Polonia va investiga posibile legături între Epstein şi Rusia, a anunţat premierul Tusk

Polonia va lansa o anchetă privind posibile legături între defunctul infractor sexual Jeffrey Epstein şi serviciile secrete ruse, precum şi orice impact asupra Poloniei,...

FC Barcelona s-a calificat cu emoții în semifinalele Cupei Regelui

FC Barcelona a deschis scorul în minutul 39 prin Lamine Yamal, care a finalizat cu un șut plasat o pasă a lui Frenkie de...

ULTIMA ORĂ