Wednesday, October 15, 2025

Casa unui fost oficial de rang înalt de la biroul lui Zelenski a fost percheziţionată de poliţia germană. Raidul, efectuat la cererea agenţiei anticorupţie din Ucraina

Autorităţile germane au efectuat o percheziţie la domiciliul din Bavaria al lui Rostislav Şurma, fostul adjunct al şefului Biroului preşedintelui Volodimir Zelenski, au confirmat autorităţile ucrainene şi germane, relatează POLITICO.

Potrivit Der Spiegel, percheziţia a avut loc la 15 iulie, la cererea Biroului Naţional Anticorupţie din Ucraina (NABU), agenţia publică ce investighează corupţia în Ucraina şi care pregăteşte dosarele pentru urmărirea penală.

Şurma a fost numit şef-adjunct al Biroului Prezidenţial în 2021 şi a fost însărcinat să se ocupe de probleme legate de economia ucraineană. În vara anului 2023, el a fost supus unei anchete după ce site-ul de jurnalism de investigaţie Bihus.info a dezvăluit că fratele său a beneficiat de subvenţii acordate de guvern operatorilor de centrale solare din teritoriile ocupate de trupele ruse.

Şurma a deţinut funcţia de la biroul prezidenţial până în septembrie anul trecut, când a fost anunţată demiterea sa înaintea unei remanieri majore a cabinetului lui Zelenski. La scurt timp după aceea, el s-a mutat în oraşul bavarez Starnberg.

Potrivit Ukrainska Pravda, percheziţia solicitată de NABU la domiciliul lui Şurma l-a înfuriat pe preşedintele ucrainean, care s-a opus „amplorii internaţionale” pe care o luau anchetele. Publicaţia susţine că acesta a fost un factor major în decizia lui Zelenski de a semna luna trecută legea controversată care plasa agenţia anticorupţie sub controlul executivului.

Legislaţia, care îi acorda procurorului general numit de preşedinte autoritate directă asupra NABU şi asupra Parchetului Special Anticorupţie (SAPO), a determinat mii de manifestanţi să iasă în stradă la Kiev în semn de protest şi i-a făcut pe liderii de la Bruxelles să-l avertizeze pe Zelenski că pune în pericol ambiţiile Ucrainei de a adera la UE.

Surprins de reacţiile vehemente faţă de această lege, Zelenski a accelerat adoptarea unui alt proiect de lege care restabileşte independenţa agenţiilor anticorupţie. Legea a trecut rapid prin parlamentul ţării şi a fost promulgată săptămâna aceasta.

NABU a acuzat 71 de actuali şi foşti parlamentari ucraineni de corupţie şi nu s-a ferit să investigheze membri ai cercului restrâns al lui Zelenski.

 

MAI MULT NEWS.RO

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

FOTO Proiect cumpărat de la ″regele eolienelor″. Electrica SA, cu statul cel mai mare acționar, a finalizat și pus în funcțiune un parc fotovoltaic cu bani din PNRR

Compania de furnizare, distribuție, producție și stocare de energie Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu...

GRAFICE Aurul depășește 4.200 de dolari pe uncie pentru prima dată în istorie. Schimbări în rezervele internaționale ale țărilor observate de un fost oficial FMI

Cotația internațională escaladează din maxime în maxime, dar date fundamentale spun că trendul ascendent mai are spațiu de dezvoltare.

Ludovic Orban, consilierul președintelui Nicușor Dan, spune că actuala Coaliție de guvernare este „într-o stare de disfuncționalitate”

Noul consilier prezidențial al președintelui Nicușor Dan, Ludovic Orban, a declarat miercuri, la Digi24, că actuala coaliție de guvernare se află „practic într-o stare...

ULTIMA ORĂ