Wednesday, November 19, 2025

Firmă din Turcia, cercetată după ce ar fi folosit documente falsificate pentru a câştiga o licitaţie pentru modernizarea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu”/ România ar putea pierde banii europeni pentru proiect/ Precizările Ministerului Transporturilor

O firmă din Turcia este cercetată după ce ar fi folosit documente falsificate pentru a câştiga, ca parte dintr-o asociere, o licitaţie pentru modernizarea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu”, iar astfel România ar putea pierde fondurile europene, în valoare de 32 de milioane de euro, din proiect. Ministerul Transporturilor precizează că responsabilitatea în ceea ce priveşte relaţia contractuală cu executantul lucrărilor revine în întregime aeroportului, iar sesizarea referitoare la posibile nereguli a fost transmisă chiar de către reprezentanţii aeroportului. ”În caz de nerespectare a prevederilor legale, răspunderea aparţine în totalitate operatorilor economici, care pot fi traşi la răspundere civilă sau penală”, adaugă reprezentanţii ministerului.

MAI MULT NEWS.RO

Taxă de 25 de lei pentru coletele din afara UE, aprobată în Parlament. Ce trebuie să știe românii înainte ca măsura să intre în vigoare

Parlamentul României a adoptat, marți, 18 noiembrie, legea care introduce o taxă fixă pentru toate coletele cu o valoare sub 150 de euro provenite...

Recomandăm și ...

Raport EUROSTAT. La câți ani sănătoși pot spera bărbații din România

Conform datelor Eurostat privind speranța de viață sănătoasă în Uniunea Europeană, situația României este deficitară comparativ cu media comunitară.

Bolojan: Începe reforma companiilor de stat cu datorii, sub coordonarea Oanei Gheorghiu. Șefii lor “să nu-și mai bată joc”

Guvernul pregătește una dintre cele mai ample reforme din ultimii ani: restructurarea companiilor de stat cu mari datorii la buget. Lista acestora va fi...

Ministrul Dezvoltării: Reducerea de cheltuieli de personal cu 10% în administraţie se poate înfăptui prin mai multe modalităţi

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a explicat miercuri, la Miercurea-Ciuc, că pachetul privind reforma în administraţia locală şi centrală, aflat în lucru, prevede o reducere...

ULTIMA ORĂ