Garda de Mediu, instituţie care de ani de zile primeşte reclamaţii din partea ploieştenilor ce se plâng de mirosuri greu de suportat, în condiţiile în care trei rafinării funcţionează în zona municipiului Ploieşti, transmite, miercuri, că „este util de înţeles că «mirosul» şi «poluarea aerului» sunt două noţiuni distincte, cu consecinţe diferite şi cu mecanisme de reacţie instituţională separate”. Mesajul este acelaşi pe care oamenii îl aud de ani de zile: acela că ceea ce simt este, în unele cazuri, „disconfort olfactiv”, şi nu poluare. Pe de altă parte, prefectul de Prahova, Daniel Nicodim, afirmă că nu e nevoie ca autorităţile să vină cu „cu explicaţii ştiinţifice în momentul în care nu poţi deschide geamul în Ploieşti, dimineaţa, să aeriseşti, pentru că de afară vine un miros îngrozitor”. Primarul oraşullui a prezentat, miercuri, date care arată că din februarie şi până în prezent, la Ploieşti s-au înregistrat sute de cazuri de depăşiri ale valorilor maxime admise pentru diverşi poluanţi, inclusiv hidrogen sulfurat şi benzen.
MAI MULT NEWS.RO






