Wednesday, November 19, 2025

O nouă analiză majoră aduce dovezi tot mai solide privind o potenţială cauză pentru creşterea cazurilor de cancer colorectal la tineri

Numărul persoanelor sub 50 de ani care sunt diagnosticate cu cancer intestinal este în creştere la nivel mondial, conform unor cercetări recente, care arată, totodată, că ratele cresc rapid şi în Europa. Cancerul colorectal este al treilea cel mai diagnosticat cancer şi a doua cea mai frecventă cauză de deces prin cancer, fiind responsabil pentru peste 1,9 milioane de cazuri noi şi aproape 904.000 de decese, în 2022, la nivel mondial. Potrivit unui nou studiu, care a analizat relaţia dintre regimul alimentar şi riscul de apariţie precoce a tumorilor necanceroase, consumul frecvent de alimente ultraprocesate ar putea contribui la creşterea numărului de polipi colorectali diagnosticaţi la adulţii sub 50 de ani. Aceste leziuni, denumite adenoame colorectale, pot evolua în timp către cancer.

MAI MULT NEWS.RO

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Nicki Minaj intră în disputa lui Donald Trump cu Nigeria. Acuzații de persecutare a creștinilor, respinse de autorități

Rapperița Nicki Minaj l-a susținut public pe Donald Trump în afirmația conform căreia creștinii ar fi persecutați în Nigeria. Minaj a vorbit la un...

ULTIMA ORĂ DECIZIE Cluburile vor trebui să respecte o cotă de 40% a sportivilor români în competițiile naționale. Guvernul Bolojan susține măsura

Ponderea de participare a sportivilor de performanță români la competițiile sportive naționale oficiale nu va fi mai mică de 40% din totalul de sportivi...

CSM respinge și noua variantă privind pensiile magistraților: „Noi am spus 65% din brut”

CSM nu este de acord nici cu noua variantă privind pensiile magistraților, care prevede ca aceasta să rămână la procentul de 70% net din...

ULTIMA ORĂ