Wednesday, January 21, 2026

G4Media. Dominic Fritz, despre amenințările PSD că iese de la guvernare: Să ia odată o decizie

Dominic Fritz, liderul USR, a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru G4Media, despre starea coaliției, despre atacurile lansate de către PSD la adresa miniștrilor de la USR și a premierului Ilie Bolojan, dar și despre amenințările social-democraților privind o eventuală ieșire de la guvernare.

În contextul în care PSD este în consultare internă în prezent pe tema unei eventuale retrageri de la guvernare, Dominic Fritz a fost întrebat dacă, în opinia sa, crede că acest lucru se va concretiza în cele din urmă.

„Nu știu, dar să ia odată o decizie, pentru că că din momentul în care s-a uscat cerneala pe protocolul de coaliție, PSD se gândește dacă mai vrea să rămână la guvernare. Asta în timp ce își dorește să profite de toate privilegiile de care cică profită un partid la guvernare. Și această duplicitate nu cred că se poate menține la nesfârșit și tocmai de aceea – foarte bine, să facă consultări, să vină cu un rezultat clar și să-și asume acest rezultat și nu în ziua a doua să pună din nou la îndoială propria decizie”, a afirmat Fritz în interviul pentru G4Media.

Fritz: PSD e nemulțumit de Bolojan pentru că Bolojan nu e Ciucă

Liderul USR a mai afirmat că social-democrații nu sunt mulțumiți de premier pentru faptul că „Bolojan nu este Ciucă. Faptul că USR stă la masă, faptul că USR participă la anumite decizii, că USR conduce patru ministere importante – toate aceste lucruri sunt un deranj real, pentru că miniștrii USR, dar și premierul au rezultate reale, care deranjează anumite rețele de interese, de influență, de privilegii care s-au construit de-a lungul timpului și pe care PSD le apără”.

Fritz a mai afirmat, în cadrul interviului pentru sursa citată, că la fiecare ședință aduce în discuție și tema privind atacurile în interiorul coaliției.

„În fiecare ședință spun că trebuie să scădem temperatura discursului. Nu pentru că nu aș fi în stare să duc o dezbatere, ci pentru că cetățenii se așteaptă de la noi să venim cu soluții reale, nu cu un teatru politic care efectiv n-are nici o altă finalitate decât să fie un pic de carne pentru pentru structurile de partid. Această coaliție trebuie să livreze pentru români”, a mai spus liderul USR.

 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

G4Media. Dominic Fritz: „Nu putem apăra securitatea Arcticii încălcând dreptul internațional”

În cadrul interviului, liderul USR a respins ferm ideea unei anexări, dar a nuanțat discuția atunci când vine vorba despre securitatea strategică în zona...

Un incendiu a izbucnit la unul dintre studiourile Rockstar care dezvoltă mult așteptatul joc Grand Theft Auto VI

Echipa de dezvoltare de la sediul Rockstar North din Edinburgh a fost evacuată după izbucnirea unui incendiu. Nu s-au raportat victime. Incendiul de dimensiuni...

Marele divorț de la Davos: aliații Statelor Unite trasează o linie roșie împotriva acțiunilor lui Donald Trump (Axios)

Aliații cei mai apropiați ai Americii au declarat marți sfârșitul ordinii globale conduse de SUA, concluzionând că presiunea neîncetată exercitată de președintele Donald Trump...

ULTIMA ORĂ