Tuesday, January 20, 2026

Generalul Gheorghiţă Vlad, întrebat dacă Articolul 5 al NATO acoperă şi zona economică exclusivă a României din Marea Neagră: Juridic, nu. Dar sunt convins că vom avea foarte mulţi parteneri şi aliaţi care ne vor fi alături într-o asfel de situaţie

Generalul Gheorghiţă Vlad a declarat, marţi, întrebat dacă un eventual atac asupra infrastructurii din zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, inclusiv proiectul Neptun Deep, intră sub incidenţa Articolului 5 al NATO, că din punct de vedere juridic acest articol nu poate fi activat. „Sunt convins că într-o astfel de situaţie o să avem foarte mulţi parteneri şi aliaţi care vor fi alături de România pentru apărarea interesului naţional”, a adăugat Vlad. Potrivit şeful Statului Major al Apărării, este „datoria statului român” să îşi apere toată infrastructura şi să-şi promoveze interesele în zona economică exclusivă, investind în forţele navale române şi în „capabilităţile” Ministerului de Interne.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ministrul Muncii va propune în coaliție sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici: „E nevoie să sprijinim pensionarii vulnerabili”

Ministrul Muncii, Florin Manole, va propune în ședința de coaliție ca în 2026 să fie oferite ajutoare financiare pensionarilor cu venituri mici. „Voi propune...

Horoscop 20 ianuarie 2026. Soarele în Vărsător deschide drumul către autenticitate și viziuni îndrăznețe

Horoscopul dedicat tranzitului Soarelui în Vărsător, care debutează pe 20 ianuarie 2026, marchează o schimbare importantă de energie pentru toate zodiile.  

Cel mai înalt câine din lume a fost inclus în Cartea Recordurilor. Stăpânii săi au reușit cu greu să îl măsoare, doar folosind recompensa lui favorită

Cel mai înalt câine din lume este o femelă din rasa dog german (cunoscută și ca marele danez), pe nume Minni, din statul american...

ULTIMA ORĂ