Generalul Gheorghiţă Vlad a declarat, marţi, întrebat dacă un eventual atac asupra infrastructurii din zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, inclusiv proiectul Neptun Deep, intră sub incidenţa Articolului 5 al NATO, că din punct de vedere juridic acest articol nu poate fi activat. „Sunt convins că într-o astfel de situaţie o să avem foarte mulţi parteneri şi aliaţi care vor fi alături de România pentru apărarea interesului naţional”, a adăugat Vlad. Potrivit şeful Statului Major al Apărării, este „datoria statului român” să îşi apere toată infrastructura şi să-şi promoveze interesele în zona economică exclusivă, investind în forţele navale române şi în „capabilităţile” Ministerului de Interne.
MAI MULT NEWS.RO



