Wednesday, January 21, 2026

Premierul Bolojan, întrevedere cu Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR), pe tema construcţiei bugetului şi participarea învăţământului universitar la efortul de reducere a cheltuielilor publice / Grup de lucru, format la Ministerul Educaţiei

Premierul Ilie Bolojan a avut marţi, la Palatul Victoria, consultări cu Biroul Permanent al Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), pe tema construcţiei bugetului şi participarea învăţământului universitar la efortul de reducere a cheltuielilor publice. Reprezentanţii universităţilor au cerut ca optimizarea cheltuielilor să se realizeze într-o manieră flexibilă şi adaptată la realităţile din sistem, în conformitate cu principiile autonomiei universitare şi a legislaţiei în vigoare. S-a decis constituirea unui grup de lucru la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu participarea reprezentanţilor Consiliului Naţional al Rectorilor, în perspectiva pregătirii bugetului pentru anul 2026.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Reuters: SUA vor reduce circa 200 de posturi din NATO

Statele Unite intenţionează să reducă numărul personalului staţionat în mai multe centre de comandă cheie ale NATO, o măsură ce ar putea intensifica îngrijorările...

G4Media. Dominic Fritz: „Bugetul pe 2026 va tăia risipa și va deschide companiile de stat către privat”

Dominic Fritz, președintele USR, a explicat într-un interviu exclusiv pentru G4Media principalele obiective ale partidului în cadrul acestor negocieri. „Acest buget va fi în continuare...

VIDEO Premierul Canadei, aplaudat la scenă deschisă: Vechea ordine nu se va întoarce!

Prim-ministrul Canadei, Mark Carney, prezintă o cale de urmat pentru Canada, avertizând, la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția, că țările mai puternice...

ULTIMA ORĂ