Tuesday, January 20, 2026

Record pe aeroporturile din Capitală: Numărul de pasageri a crescut cu 10% anul trecut

Potrivit Companiei Naționale Aeroporturi București, pe cele două aeroporturi au fost înregistrate anul trecut 142.728 aterizări și decolări, cu 5,96% mai mult față de anul precedent.

Aeroportul Henri Coandă a depășit pragul istoric de 17 milioane de pasageri, fiind tranzitat anul trecut de 17.005.524 pasageri, cu 6,64% mai mult față de 2024.

Recordul îl deține Aeroportul Băneasa, care, după 13 ani, a fost redeschis în 2025 pentru a opera curse regulate de pasageri. Astfel, prin acest aeroport au trecut 694.718 pasageri în 2025, cu 548,74% mai mult față de 2024.

„Rezultatele pe care le-am obținut în anul 2025 sunt efectele directe ale noii abordări manageriale, orientate către atragerea de noi companii aeriene, extinderea numărului de rute operate de la Bucureşti, creşterea frecvenţelor de operare pe rutele existente și, nu în ultimul rând, către optimizarea calității și siguranței infrastructurii aeroportuare”, a precizat Bogdan Mîndrescu, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București.

Obiectivele anului 2025

Reprezentanții companiei au trecut în revistă și principalele obiective pentru anul trecut. Printre acestea se numără modernizarea Pistei nr. 1 de decolare/aterizare, proiectarea noului Terminal, care ar putea să asigure un trafic de 30 milioane pasageri/an, dar și modernizarea terminalelor Plecări internaționale, Finger şi Sosiri la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

Aceștia mai amintesc de modernizarea platformei aeroportuare, lucrări finalizate pe 500.000 mp, modernizarea și extinderea platformei nr. 2 de îmbarcare/debarcare a pasagerilor, a cărei suprafață a crescut la 190.000 mp, mărirea capacitatății de parcare a aeronavelor cu 28 de poziții pentru aeronave cod C, care vor fi utilizate și pentru parcarea aeronavelor de mari dimensiuni, cod E.

De asemenea, a fost dată în folosință o parcare, cu suprafața de 20.265 mp, care are 662 de locuri, situată în proximitatea Terminalului Plecări de la Otopeni. Totodată, a început construcția unei alte parcări, prin care se vor amenaja 1.019 locuri de parcare. Noua parcare care se va construi va fi supraetajată și va avea 4 niveluri.

Au fost finalizate lucrările de modernizare a sistemului de benzi bagaje aferent terminalului Plecări Aeroportului Henri Coandă, dar și cele de modernizare și înlocuire a punților de debarcare și îmbarcare a pasagerilor în aeronave, la Aeroportul Internațional Henri Coandă București.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

O nouă lege a cetăţeniei în Ucraina exclude România de pe lista statelor acceptate pentru dublă cetăţenie

O nouă lege privind dobândirea şi păstrarea cetăţeniei ucrainene, intrată în vigoare începând cu data de 16 ianuarie, stârneşte nemulţumire în comunitatea românească din...

Controversa în cazul lui Băluță continuă. După presupusa tentativă de asasinat, a rămas fără dinți. Ce îi îngrijorează pe medici

Starea de sănătate a primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, s-a înrăutățit vizibil în ultima perioadă, potrivit Cancan. Edilul se confruntă cu dureri puternice și...

Înrolări pe bandă rulantă în armată într-un puternic stat din Europa. Numărul soldaţilor a crescut la cel mai înalt nivel

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a declarat marţi pentru agenţia DPA că numărul soldaţilor germani a crescut la cel mai înalt nivel din...

ULTIMA ORĂ