Wednesday, January 21, 2026

Un adolescent din Buzău a scăpat cu viață după de a fost lovit de un tren în gară

Pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină, marți seară, pentru acordarea primului ajutor unui tânăr care a fost surprins de tren în gara Buzău.

„La sosirea echipajelor de intervenție, victima, un tânăr în vârstă de 16 ani, se afla pe peron, fiind extrasă anterior de către cetățeni. Aceasta era conștientă și cooperantă, prezentând traumatism cranio-facial cu plagă, precum și traumatism toracic”, a transmis ISU Buzău.

Echipajul SMURD i-a acordat îngrijiri medicale la fața locului, ulterior tânărul fiind transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Trump spune că „vom afla” până unde va merge SUA pentru a obține Groenlanda

Trump a fost întrebat în timpul conferinței de presă până unde ar merge pentru a obține Groenlanda. „Veți afla”, a fost răspunsul său din trei...

Compania unui fost președinte VfB Stuttgart intră în România

Compania germană Intesia, specializată în servicii de facility management, înființată și condusă de un fost președinte al clubului de fotbal VfB Stuttgart, a intrat...

FOTO România urcă în Topul celor mai influente țări. "Efectul Trump": SUA înregistrează cel mai abrupt declin, China vine repede din urmă

România a urcat două poziții în clasamentul global al celor mai influente țări pe plan internațional în 2026, ajungând pe locul 53 dintre cele...

ULTIMA ORĂ