Tuesday, January 20, 2026

Un cuplu de români a deschis unicul local dintr-un sat cu 56 de oameni, în Spania. Ce mâncare gătesc pentru clienții restaurantului

În micul cătun montan Tronchón, din Spania, unde populația ajunge la doar 56 de persoane, atmosfera s-a schimbat total de câteva luni. Și asta se datorează unui cuplu de români care a deschis aici unicul local din sat, animând considerabil viața socială.

Apariția a doi copii pe străzile liniștite și redeschiderea barului comunal au adus un suflu nou comunității, scrie libertatea.ro.

Iar schimbarea se datorează familiei Costea, românii care au ales să se mute aici.

Cine sunt Mihai și Roxana Costea

Mihai și Roxana Costea au venit în Tronchón împreună cu cei doi copii ai lor, de 7 ani, respectiv un an și jumătate. Fără să se gândească la riscuri, au preluat administrarea barului aflat în proprietatea Primăriei. După finalizarea lucrărilor de modernizare, familia intenționează să deschidă și cele cinci camere de cazare care sunt la etaj.

Cei doi români au locuit timp de șase ani în provincia Castellón, mai întâi în Morella, apoi în Benicàssim. Experiența acumulată în domeniul ospitalității, atât în bucătărie, cât și în relația cu clienții, i-a ajutat să facă pasul mai ușor către propria afacere. De fapt, ei aveau acest vis de mult timp, dar niciodată n-au găsit curajul să-l urmeze.

O recomandare venită din partea unor prieteni i-a adus în satul Tronchón, unde autoritățile locale căutau un nou gestionar pentru barul satului. După o primă vizită, au decis că este locul potrivit și trebuie să se mute definitiv aici, astfel că din octombrie 2025 s-au așezat în inima regiunii Maestrazgo.

Programul localului este unul clasic pentru Spania, chiar dacă satul e liniștit. Barul se deschide zilnic între orele 9.00-15.00 și 17.00-22.00, cu excepția zilei de miercuri. În weekend funcționează fără pauză până la miezul nopții.

Meniul include tapas și preparate mixte, dar Roxana a adăugat și câteva zile tematice, când servește paella (joia) sau churros cu ciocolată (duminica). La cerere, cuplul pregătește meniuri fixe, bazate pe mâncare „gătită ca la mama, acasă”.

Totodată, clienții pot comanda și preparate tradiționale românești, care au fost introduse treptat pentru cei dornici să descopere gusturi noi.

Adaptarea copiilor, o problemă

Roxana povestește că adaptarea nu a fost ușoară pentru băiatul cel mare, care a lăsat în urmă viața de la malul mării, din Benicàssim.

„Ne-am dorit foarte mult să avem propria afacere. Satul mic și clima rece nu ne sperie. Rutina noastră se concentrează pe muncă și pe copii, pentru că nu au mereu companie. Lucrurile se schimbă în weekendurile mai lungi, când vin turiști”, a explicat ea.

Pentru micuța comunitate din Tronchón, localul redeschis de cei doi români nu este doar un loc unde se mănâncă sau se bea o cafea. Aici, oamenii își dau întâlnire ca să se mai vadă, vorbesc și se simt, din nou, activi.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Tragedia feroviară din Spania: 40 morți, 292 răniți, 2 români răniți, 31 de oameni sunt dați dispăruți. Ce raportaseră mecanicii înainte de catastrofă

Această profesoară din Spania regretă că s-a angajat în România. Ce i-au făcut elevii de liceu

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Accident feroviar lângă București: o persoană încarcerată, intervenție în desfășurare

Echipaje de intervenție acționează pe strada Tineretului, Chiajna, pentru extragerea unei persoane încarcerate după un accident între un autoturism și un tren. La sosirea pompierilor,...

Aurora Boreală a apărut pe cerul României. Astrofotografii au surprins fenomenul rar în fotografii impresionante

Cerul României a oferit luni noaptea un spectacol rar. S-a colorat în nuanțe de verde și roșu pentru că în multe zone ale țării...

PREMIERĂ Frații Pavăl (Dedeman) vând din acțiunile la operatorul sistemului național de conducte de transport al țițeiului

Pavăl Holding, vehiculul de investiții al fraților Pavăl, proprietarii Dedeman, vinde o parte din acțiunile deținute la Conpet Ploiești, operatorul sistemului național de conducte...

ULTIMA ORĂ