Sunday, February 1, 2026

Daniel Băluță susține că Magistrala M4 va fi construită în doar cinci ani

Întrebat despre M4, edilul sectorului 4 a spus: „Cea mai importantă investiție din România de astăzi și o investiție istorică în București”. 

Acesta a explicat că proiectul va fi realizat în două etape. Potrivit acestuia, etapa de proiectarea va dura doi ani: „Timpul de execuție pentru cele două loturi este de șapte ani, din care doi ani alocați pentru partea de proiectare, respectiv pentru obținerea avizelor, autorizațiilor”. 

Despre etapa de execuție, Băluță a afirmat: „Este vorba de intervalul maxim și cinci ani pentru partea de execuție. De ce spun cinci ani? Pentru că acest proiect are o particularitate, sunt folosite patru TBM-uri, așa se numesc cârtițele acestea care fac tunelurile”. 

„De aceea, timpii sunt fundamental reduși. Reușind ca pentru cei 11 km de linie să avem nevoie de doar cinci ani”, a afirmat, acesta, duminică, la Antena 3 CNN. 

Duminică, primarul sectorului 4 a anunțat că a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul 2 al extinderii Magistralei M4, tronsonul dintre Eroii Revoluţiei și Gara Progresul.Acesta a anunțat că începând de luni, toate cele 14 stații noi prevăzute în proiectul de extindere a M4 vor intra în proces de proiectare.

 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Rogobete: Lipseşte ceva cu desăvârşire în ţara noastră şi anume legea malpraxisului. Am solicitat asistenţă tehnică din partea Băncii Mondiale. Sper ca în martie să începem demersul iar până...

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat că lipseşte ceva cu desăvârşire în ţara noastră şi anume legea malpraxisului, el precizând că a solicitat asistenţă...

Experimentul lui Patrick Andre de Hillerin: „Am vrut să mai verific dacă Temu ocolește sau nu taxa Temu impusă de cuplu econo-comic Bolojan-Guda”

Jurnalistul Patrick Andre de Hillerin a făcut un experiment și a plasat o comandă pe Temu. Acesta a aflat că taxa este de 0...

Experimentul lui Patrick Andre de Hillerin: „Am vrut să mai verific dacă Temu ocolește sau nu taxa Temu impusă de cuplu econo-comic Bolojan-Guda”

Jurnalistul Patrick Andre de Hillerin a făcut un experiment și a plasat o comandă pe Temu. Acesta a aflat că taxa este de 0...

ULTIMA ORĂ