Marina Rusiei, între ficțiune și realitate. Modernizarea dorită de Putin ar costa cel puțin 100 de miliarde dolari, dar statutul de „mare putere navală” este greu de atins

În luna aprilie a anului 2025, în plin război cu Ucraina, Rusia a anunțat un plan de revitalizare a Marinei militare, printr-o investiție de 8 trilioane de ruble (100 de miliarde de dolari) în modernizarea flotei sale. Președintele rus Vladimir Putin ar avea un profund interes personal și o pasiune pentru flota rusă, pe care – la fel ca foștii autocrați ruși – o consideră un simbol esențial al statutului Rusiei de Mare Putere.

• În ciuda promisiunii unei infuzii masive de numerar, sursa acestor fonduri este dificil de identificat, deoarece statul rus se confruntă în prezent cu constrângeri economice severe.
• Provocările cu care se confruntă Marina Rusă sunt mult mai profunde și mai complexe.
• Acestea implică nu doar finanțare, ci și capacitate industrială, forță de muncă adecvată și dificultăți majore legate de geografie și cerințe strategice conflictuale, notează Jeff Hawn – cercetător la London School of Economics, Departamentul de Istorie Internațională – pentru Riddle.

„Marina Rusă nu ar trebui considerată un întreg”

Marina Rusă nu ar trebui considerată un întreg, continuă Jeff Hawn, și nici Rusia nu ar trebui considerată o putere navală istorică în sensul tradițional.

„Rusia este în primul rând o putere terestră, iar geografia dictează ca marina sa să funcționeze sub forma a patru (uneori cinci) entități în mare parte semi-independente:

• Flota Baltică
• Flota Nordului
• Flota Mării Negre
• Flota Pacificului
• Flotila izolată a Mării Caspice.

Geografia face ca mutarea navelor între Marea Baltică și Pacific să necesite extrem de mult timp.

Flotila Caspică este complet izolată, operând în Marea Caspică, o zonă fără ieșire la mare. Doar Flota Mării Negre se poate baza în mod fiabil pe porturi fără gheață pe tot parcursul anului.

Chiar și cu schimbările climatice, cea mai mare parte a Marinei Ruse rămâne blocată în gheață în port timp de câteva luni în fiecare an. Această dispersie geografică înseamnă că instalațiile de la uscat necesare pentru întreținerea și construirea navelor sunt, de asemenea, foarte împrăștiate”, explică Jeff Hawn.

„Operarea în Cercul Polar Arctic pune o presiune enormă”

O moștenire majoră a URSS este aceea că instalațiile majore de construcție navală – în special docurile uscate mari – erau concentrate în mare parte în Mykolaiv, Ucraina, în perioada sovietică.

Planificatorii navali sovietici au decis că această capacitate de a construi și opera în climatul mai blând pe tot parcursul anului al Mării Negre compensa cu prisosință izolarea strategică a regiunii.

„Cele mai mari instalații care au rămas sub control rusesc după dizolvarea URSS sunt situate în Murmansk, la nord de Cercul Polar Arctic.

Deși acestea s-au dovedit adecvate pentru construirea de submarine nucleare și întreținerea unor nave mari, operarea în Cercul Polar Arctic pune o presiune enormă atât asupra personalului, cât și asupra echipamentelor.

Deservirea unei flote de înaltă calitate necesită personal înalt calificat, cu mulți ani de serviciu și experiență.

• Rusia formează ofițeri prin intermediul academiilor navale din Kaliningrad, Sankt Petersburg și Vladivostok.
• Studenții termină școala după cinci ani, cu o educație superioară completă, și își încep cariera ca locotenenți.
• Programa include timp petrecut pe mare ca ucenici marinari, servind în esență ca marinari înrolați – o experiență esențială.

La fel ca restul forțelor armate ruse, Marina se bazează în mare măsură pe serviciul militar obligatoriu. Recruții navali ruși sunt încorporați timp de 12 luni și fac instruire generală între patru și șase săptămâni”, continuă Jeff Hawn.

Ape brune, ape verzi și ape albastre

În ciuda numeroaselor sale deficiențe, Rusia rămâne capabilă să construiască nave — dar tipurile de nave pe care le poate construi și întreține, în mod realist, nu sunt cele necesare pentru o prezență navală cu adevărat globală (în ape albastre).

Operațiunile navale sunt – în mod obișnuit – împărțite în trei categorii: ape brune, ape verzi și ape albastre.

• Marina de ape brune operează în principal pe căile navigabile interioare (râuri, estuare, delte), folosind de obicei ambarcațiuni de patrulare mici și canoniere.
• Marinele de ape verzi pot opera eficient în apele de coastă și ceva dincolo de limita de 12 mile.

„Tocmai această capacitate de ape verzi este cea pe care Rusia o poate construi și întreține în mod realist.

• Exemplele includ fregatele relativ moderne din clasa Admiral Gorshkov și corvete mai mici, mai puțin înarmate, din clasa Karakurt și Buyan.
• Aceste nave sunt bine adaptate nevoilor Rusiei: funcționează în principal ca nave de patrulare și apărare de coastă, lucrând în strânsă cooperare cu radarul terestre, bateriile de rachete de coastă și aviația.

Navele de navigație pe ape verzi au echipaje relativ mici, rază de acțiune mai scurtă și sisteme mai puțin complexe, dar sunt totuși capabile de tranzite lungi între teatre de operațiuni (de exemplu, în Pacific și în Marea Baltică).

În schimb, marinele de navigație pe ape albastre necesită nave mari și puternice, capabile să opereze independent oriunde în lume – distrugătoare, crucișătoare, portavioane și fregate oceanice capabile de proiecție globală a puterii”, arată Jeff Hawn.

„Portavionul Amiralul Kuznețov a fost scos din uz încă din 2018”

Ani întregi, Marina Rusă a investit resurse enorme în conservarea navelor de prestigiu, cum ar fi crucișătorul de luptă cu propulsie nucleară Piotr Velikiy și singurul său portavion, Amiralul Kuznețov.

„Ambele nave au reprezentat un consum masiv de resurse, cu un randament operațional redus.

• Crucișătorul Piotr Velikiy a consumat cantități uriașe de fonduri și timp de operare în șantierul naval doar pentru prestigiul de a putea spune că Rusia încă are un crucișător de luptă.
• Portavionul Kuznețov a lansat o serie de misiuni televizate (și frecvent remorcate), a efectuat atacuri aeriene strategice fără sens în Siria înainte de a-și evacua aripa aeriană către baze terestre, din cauza unor probleme nespecificate.

• A fost scos din uz în 2018, după un accident catastrofal în care docul uscat plutitor PD-50 s-a scufundat sub portavion, iar Rusia ar putea renunța definitiv la acest portavion.

Docul uscat – achiziționat din Suedia în 1980 și deja problematic – era folosit deoarece Rusia nu avea nicio altă instalație suficient de mare pentru a gestiona portavionul. O defecțiune a pompei a provocat prăbușirea unei macarale de 70 de tone peste Kuznețov, provocând daune structurale posibil ireparabile”, mai scrie Jeff Hawn.

Submarinele nucleare ale Rusiei rămân un factor de descurajare credibil

Rusia își păstrează un avantaj strategic semnificativ în capacitatea sa de a produce și menține o forță submarină considerabilă.

Submarinele sunt mai compacte decât navele de suprafață, necesită echipaje mai mici și au mai puține sisteme complexe de armament pentru coordonare.

„Sunt flexibile din punct de vedere tactic. Variantele de rachete balistice pot lansa atât muniții nucleare, cât și convenționale, iar Rusia produce atât tipuri diesel-electrice, cât și cu propulsie nucleară, cu o rază de acțiune considerabilă.

Cu toate acestea, rachetele de croazieră convenționale Kalibr, care au fost pilonul principal al atacurilor submarinelor rusești, au devenit din ce în ce mai rare de la escaladarea conflictului din Ucraina.

• La fel ca misiunile ineficiente ale lui Kuznețov, operațiunile submarinelor cu rachete balistice au fost foarte limitate.
• Atacul submarinului Krasnodar din 2022 asupra Viniței, care a ucis 23 de civili, a consumat rachete Kalibr valoroase, greu de înlocuit.

Submarinele nu pot trece cu ușurință la dronele și rachetele mai ieftine și mai rudimentare pe care Rusia se bazează din ce în ce mai mult, deoarece acestea sunt concepute pentru război de precizie.

Astfel, deși submarinele nucleare ale Rusiei rămân un factor de descurajare credibil și un instrument potențial al războiului asimetric (de exemplu, țintirea cablurilor submarine), acestea au o utilitate foarte mică în războiul terestru actual al Rusiei în Ucraina”, avertizează Jeff Hawn.

„Rusia are un model istoric îndelungat de conducători care adoptă construcții navale risipitoare”

Rămâne discutabil – mai scrie Jeff Hawn  – dacă Rusia își va realiza cu adevărat investiția navală anunțată de 100 de miliarde de dolari și este la fel de discutabil dacă orice efort parțial de revitalizare poate depăși provocările sistemice din întreaga economie și industrie de apărare.

„Nu este clar dacă Rusia deține baza industrială necesară pentru a reconstrui o flotă de ape albastre – sau chiar pentru a menține în mod durabil o flotă de ape verzi.

• În discursul său pe această temă, președintele Putin a prezentat investiția ca un angajament pentru modernizarea pe termen lung a flotei, extinderea majoră a capacității de construcție navală, accentul continuu pus pe capacitățile nucleare și dezvoltarea submarinelor și investițiile în noi tehnologii ale dronelor.
• Totuși, modernizarea poate include continuarea unor proiecte extrem de costisitoare, cum ar fi readucerea în serviciu a crucișătorului de luptă Admiral Nakhimov în timp ce Piotr Velikiy este supus reparațiilor.

Deși Rusia va cheltui probabil o parte semnificativă din fondurile disponibile pentru extinderea capacităților de navigație în apele verzi, regimul actual rămâne extrem de conștient de – și sensibil la – statutul său perceput de mare putere.

Rusia are un model istoric îndelungat de conducători care adoptă construcții navale risipitoare tocmai pentru că o marină navală mare este considerată un semn necesar al statutului de mare putere”, încheie Jeff Hawn.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

• „Războiul petrolierelor”, SUA vs. Rusia. Dr. Pierre Thévenin, cercetător în drept maritim internațional: „Când o navă își schimbă pavilionul în timp ce se află pe mare este considerată apatridă”
• Noua rachetă balistică Oreshnik a Rusiei, amenințare directă la adresa NATO și SUA. „Poate lovi Parisul sau Berlinul în mai puțin de 20 de minute”
• Moscova și „Orientul Mijlociu al lui Trump”. „Prezența Rusiei în Siria reduce probabilitatea unei ciocniri militare directe între Turcia și Israel pe teritoriul sirian”
• De ce l-a numit Zelenski șef de cabinet pe Kyrylo Budanov? „Ambițiile politice ale fostului șef al spionajului ar putea reprezenta o amenințare pentru actualul lider al Ucrainei”
• Ce înseamnă, pentru Rusia lui Putin, controlul SUA asupra Venezuelei. Oficialii și propagandiștii ruși se află într-o poziție dificilă: „Dacă Trump face ce vrea, de ce nu putem face și noi ce vrem?”