Sunday, February 1, 2026

Orașul din România în care transportul va fi gratuit în fiecare vineri, de la 1 aprilie, 2026

Transportul public în Brașov va deveni gratuit în fiecare zi de vineri, începând cu 1 aprilie 2026, datorită programului „Vinerea verde”. Măsura, aprobată în unanimitate de consilierii locali în ședința din 30 ianuarie 2026, vizează liniile RATBV din oraș, conform Brașov City.

„Vinerea Verde este un pas prin care vrem să dăm posibilitatea cetățenilor municipiului Brașov să lase mașinile acasă și să circule, vinerea, cu autobuzele.”, a declarat primarul George Scripcaru.

În cadrul ședinței, președintele Asociației de Transport Brașov, George Cornea, a declarat că intenționează să solicite primăriilor din Zona Metropolitană Brașov, în cadrul Adunării Generale din februarie, adoptarea acestui program la nivel regional, potrivit Bună Ziua Brașov.

„Ne dorim ca toate primăriile să se alăture acestui program, astfel încât să avem un transport coerent la nivelul Zonei Metropolitane Brașov”, a afirmat George Cornea.

Totodată, în hotărârea Consiliului Local au fost incluse și alte beneficii.  Începând cu 1 aprilie 2026, persoanele care au împlinit 70 de ani, indiferent de venituri, seniorii peste 60 de ani fără calitatea de pensionari, precum și pensionarii cu venituri de până la 3.600 de lei lunar, toți cu domiciliul în Brașov, vor putea obține gratuit

În ceea ce privește gratuitatea transportului în zilele de vineri, oficialii au precizat că persoanele care au deja abonamente active nu vor beneficia de prelungirea acestora proporțional cu zilele de gratuitate.

Recomandarea autorului: Calcul complet | Cât costă să trăiești o lună în Brașov în 2026: chirie, facturi, mâncare și transport

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Orașul italian unde iarna se trăiește altfel. De ce februarie este luna ideală pentru un city break

Orașul elegant de la poalele Alpilor italieni prinde viață în plină iarnă, printr-o succesiune de festivaluri, ritualuri gastronomice și tradiții vechi de secole, care...

Românii cu boli cronice, oncologice și rare, afectați de neplata primei zile de concediu medical. Scrisoare deschisă către Avocatul Poporului

Într-o scrisoare deschisă, publicată duminică, Federația Solicită intervenția Avocatului Poporului, solicitând analizarea OUG nr. 91/2025, care intră în vigoare începând de duminică, și care...

Statele Unite au aprobat vânzări militare de peste 6,5 miliarde de dolari către Israel

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vineri mai multe contracte de armament către Israel, cu o valoare totală care depășește 6,5 miliarde de...

ULTIMA ORĂ