Îngheţarea salariilor, limitarea unor sporuri şi restricţionarea angajărilor, decise din timpul guvernului condus de Marcel Ciolacu, în 2024,şi continuate de Ilie Bolojan, în 2025, au coborât cu 0,6 % ponderea din PIB.
Obiectivele guvernamentale ţintesc spre o reducere a cheltuielilor cu salariile la 8,3% din PIB, în următorii ani. Lucru care s-ar putea realiza prin creşteri limitate de salarii, îngheţări şi alte restricţii la angajare, reiese dintr-o analiză a celor de la profit.ro.
România a încheiat cu Comisia Europeană un plan bugetar, pe 7 ani, care cuprinde şi un capitol dedicat salariilor şi prevede o reducere a deficitului bugetar cu 3% din PIB.
„Dar, dacă în 2024 deficitul bugetar a fost de 9,3% (standard ESA) față de ținta de 7,9%, iar în 2025 7,65% (standard cash, singurul cunoscut deocamdată) față de ținta inițială de 7% (standard ESA), în 2026, când pe planul fiscal inițial România avea o țintă de deficit de 6,4% din PIB, ar trebui ca acest indicator să revină în traiectoria asumat”, mai scriu cei de la profit.ro.
Astfel, în 2026, guvernul a decis ca salariile să rămână la nivelul lunii noiembrie 2024. Cei de la profit.ro mai scriu că reducerea cheltuielilor statului s-ar mai putea realiza prin ajustarea numărului de salariaţi, însă este dificil de realizat, având în vedere că cei mai mari angajatori din sectorul public sunt Educaţia, Armata şi Poliţia.
Cei de la profit.ro publică şi o prognoză a salariilor pentru următorii ani, cu date din planul fiscal.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
MAI MULT GANDUL.RO





