Opt actori de dublaj acuză companiile de inteligență artificială că le-au clonat vocile, potrivit Le Figaro. Actorii, care au dublat vedete de la Hollywood precum Julia Roberts și Richard Gere, dar și personaje animate ca Buzz Lightyear și Cartman, s-au referit la două companii americane.
Pe 30 ianuarie, ei au trimis scrisori către VoiceDub și Fish Audio solicitând eliminarea tuturor „modelele de clonare care le exploatează vocile” de pe platformele lor în termen de opt zile. De asemenea, actorii cer despăgubiri în valoare de 20.000 de euro.
Cele două platforme le oferă clienților, contra cost, posibilitatea de a avea un text citit cu o voce aleasă dintr-un catalog vast. Acesta include vocile lui Emmanuel Macron, Kylian Mbappé și ale vedete franceze.
Françoise Cadol, care și-a împrumutat vocea pentru rolurile actrițelor Angelina Jolie și Sandra Bullock, și-a recunoscut imediat vocea, în ciuda timbrului „ușor modificat”. Ea s-a declarat uimită de faptul că vocea ei este folosită în scopuri comerciale fără consimțământul ei.
„Totul se întâmplă fără autorizația noastră, prestația noastră este exploatată, suntem anihilați, piratați. Este meseria noastră, trăim din vocile noastre”, a declarat actrița pentru AFP.
Richard Darbois, vocea franceză a lui Richard Gere, Patrick Swayze și Buzz Lightyear, s-a alăturat și el protestului descriind clonarea drept „ceva foarte grav”.
Actorii au organizat un protest la Paris
Confruntați cu amenințarea pe care inteligența artificială generativă o reprezintă pentru întreaga industrie, actorii au ieșit recent în stradă la Paris. De asemenea, ei au angajat un avocat.
„Actorii sunt astăzi în prima linie, dar mâine s-ar putea ca vocile noastre, imaginile noastre, cele ale copiilor noștri să fie difuzate și ar putea fi falsificate”, a declarat, pentru AFP, avocatul Jonathan Elkaim.
Dezbateri asemănătoare au avut loc și în SUA. În 2023, Scarlett Johansson a dezvăluit utilizarea neautorizată a vocii sale de către startup-ul OpenAI, creatorul ChatGPT. Ulterior, compania a dat înapoi.
Recent, actorul Matthew McConaughey a depus clipuri video cu imaginea sa și înregistrări audio ale vocii sale la Institutul American de Proprietate Intelectuală pentru a le proteja de clonare cu ajutorul inteligenței artificiale.
MAI MULT MEDIAFAX





