Tuesday, February 3, 2026

Secretarul General al NATO se va adresa parlamentului ucrainean în vizita sa la Kiev

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, urmează să efectueze o vizită la Kiev, unde va susține un discurs în fața Radei Supreme a Ucrainei, marți, pe 3 februarie.

A 15-a sesiune a parlamentului ucrainean include mai multe puncte importante pe agendă, printre care și un discurs al lui Mark Rutte, scrie European Pravda.

„Mâine, secretarul general al NATO, Mark Rutte, va vorbi în Rada Supremă a Ucrainei”, a declarat deputatul ucrainean, Oleksii Honcharenko.

„Va avea loc deschiderea, un discurs al secretarului general al NATO și o serie de chestiuni procedurale”, a declarat Yaroslav Zhelezniak, tot deputat ucrainean.

Până în prezent, nu există un anunț oficial privind vizita lui Mark Rutte în capitala Ucrainei.

Pe 26 ianuarie, Rutte a îndemnat Uniunea Europeană să renunțe la regula „cumpără arme europene” în achizițiile de arme pentru Ucraina. De asemenea, el a cerut țărilor UE care „stau pe grămezi mari de interceptoare” să transfere aceste rachete către Ucraina.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Polei și soare cu dinți în Capitală. Vreme anormal de rece, ANM vine și cu o veste bună: „Temperaturile sunt în creștere”

Experții ANM atrag atenția că mai multe zone din România se află, în continuare sub atenționare de Cod Galben de vreme rece, cu temperaturi...

Execuție mafiotă sau sinucidere rituală. Trei oameni împușcați în cap lângă o cabană fortificată din Bulgaria

Trei bărbați au fost descoperiți morți, împușcați în cap și cu un întreg arsenal de arme de foc în jurul lor, lângă o cabană...

SUA testează o nouă rachetă de croazieră destinată Ucrainei, cu rază de 400 de kilometri

Racheta Rusty Dagger, produsă de compania americană Zone 5 Technologies în cadrul programului ERAM, a trecut recent prin teste de luptă la baza aeriană...

ULTIMA ORĂ