„Astăzi, 10 februarie 2026 (n.r. marți), polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 4 Poliție au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul București, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a transmis Poliția Capitalei.
Ancheta a fost demarată în urma unei sesizări din noiembrie 2025, când un bărbat ar fi tăiat sistemul antifurt și ar fi furat un scuter care aparține unui nepalez, creând astfel un prejudiciu de 4.500 de lei.
Scuterul furat a fost găsit abandonat, întrucât suspectul nu a reușit să-l pornească, și a fost restituit proprietarului.
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 39 de ani, bănuit de comiterea faptei.
În urma perchezițiilor, a fost identificat și fratele acestuia, bănuit că ar fi sustras luni o bicicletă electrică, tot prin tăierea sistemului antifurt, de pe o stradă din Sectorul 1.
Bărbații au fost conduși la audieri. „Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, mai transmit autoritățile.
MAI MULT MEDIAFAX





