40.000 de euro arși într-o noapte ca să salveze cireșii de îngheț

„Azi noapte am dat foc la 40.000 de euro. Nu e o exagerare. E realitatea unei nopți de primăvară în care temperaturile au scăzut sub zero și livada noastră de cireși era la un pas să fie distrusă de înghețul târziu”, au transmis proprietarii fermei Steluța pe rețelele sociale.

În noaptea de joi spre vineri, temperaturile au coborât sub zero grade, iar întreaga producție era în pericol. În lipsa unei intervenții rapide, florile de cireș ar fi fost compromise în doar câteva ore.

4.000 de lumânări aprinse în livadă

Reprezentanții fermei Steluța au apelat la o soluție rar utilizată în România, dar folosită în marile livezi din vestul Europei: aprinderea de lumânări antiîngheț printre rândurile de pomi.

„4.000 de lumânări antiîngheț aprinse printre rânduri. 40.000 de euro transformați în fum și căldură, ca să salvăm florile de cireș care, peste câteva săptămâni, vor deveni fructele pe care le veți găsi pe piață”, au explicat membrii familiei care deșin ferma.

Cele 4.000 de lumânări au ridicat temperatura din livadă cu câteva grade, suficient pentru a proteja florile fragile de îngheț.

O noapte fără somn

Intervenția a implicat un efort uman considerabil. Aproximativ 20 de angajați au lucrat toată noaptea, în frig, pentru a aprinde și a supraveghea continuu lumânările, astfel încât acestea să nu se stingă și să mențină temperatura necesară protejării florilor.

„20 de oameni din echipa noastră nu au închis un ochi. Toată noaptea, pe ger, printre rânduri, au aprins lumânare cu lumânare și le-au supravegheat… Atunci când natura lovește, nu există pauză și nu există «mai vedem mâine»”, au spus reprezentanții fermei.

Munca s-a încheiat abia dimineața, când riscul de îngheț a trecut, iar lumânările au fost stinse.

Metodă rară în România

Utilizarea lumânărilor antiîngheț nu este o practică obișnuită în România, în principal din cauza costurilor ridicate, care pot ajunge la zeci de mii de euro pentru o singură noapte. Majoritatea fermelor locale nu își permit astfel de intervenții, mai ales în cazul unor episoade repetate de frig.

În schimb, metoda este folosită frecvent în vestul Europei, în țări precum Franța, Italia sau Germania, în special în livezi comerciale mari, inclusiv la cireși sau viță-de-vie. Aceasta face parte dintr-un set de soluții utilizate în pomicultura intensivă, alături de ventilatoare antiîngheț sau sisteme de aspersie, menite să protejeze culturile în perioadele cu risc de îngheț.

Impact asupra prețurilor

Fermierii spun că astfel de episoade explică și prețul ridicat al fructelor. „O singură noapte de ger ne poate lua recolta unui an întreg. Uneori, ca să salvezi o livadă, trebuie să arzi la propriu zeci de mii de euro într-o singură noapte”, au transmis aceștia.

În spatele fiecărui kilogram de cireșe se află, spun ei, investiții mari, decizii rapide și riscuri pe care consumatorii nu le văd.

Cireșele, în centrul afacerii

Specializată în pomicultură, ferma Steluța a luat naștere din modernizarea unei vechi livezi pomicole din Cluj. Proiectul continuă o tradiție de familie începută chiar de părinții actualilor administratori, de profesie horticultori. Cu o producție destinată inclusiv marilor lanțuri de retail, ferma are ca produs principal cireșele, iar pierderea recoltei ar fi avut un impact economic semnificativ.

Mesajul fermierilor

Fermierii spun că nu se plâng de muncă, dar speră ca astfel de momente să fie înțelese mai bine. „Data viitoare când țineți în mână un pumn de cireșe, să vă amintiți că în spatele lor sunt oameni care au aprins mii de lumânări ca să vi le poată aduce pe masă”, spun aceștia.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Artemis II revine pe Pământ: NASA transmite în direct finalul misiunii. Capsula Orion, așteptată să amerizeze la ora 3:07, ora României

NASA transmite în direct ultimele momente ale misiunii Artemis II, în timp ce echipajul se pregătește pentru cea mai riscantă etapă a întoarcerii pe...

Enigmă de 300 de milioane de ani, elucidată: cea mai bătrână caracatiță din lume s-a dovedit a fi altcineva

Epopeea unei fosile vechi de 300 de milioane de ani a fost rescrisă. Oamenii de știință au descoperit că aceasta nu aparține de fapt...

Kamala Harris se gândește să candideze la președinție în 2028: „Știu ce presupune”

Kamala Harris a declarat că „s-ar putea” să candideze la președinție în 2028, adăugând, în cadrul Convenției National Action Network din 2026, că „se...

ULTIMA ORĂ