Kremlinul respinge ideea reluării negocierilor pentru Ucraina după vizita trimisului lui Putin în SUA

Autoritățile de la Moscova au transmis vineri că deplasarea în Statele Unite a emisarului pentru investiții al președintelui Vladimir Putin nu este un semnal că discuțiile privind un eventual acord de pace în Ucraina au fost repornite.

Informația vine după ce Reuters a relatat, pe baza unor surse apropiate situației, că Kirill Dmitriev, reprezentant al Kremlinului, s-a aflat în SUA și a avut întâlniri cu oficiali din administrația președintelui american Donald Trump, în cadrul unor discuții legate de posibile cooperări economice.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a vorbit despre poziția Moscovei în legătură cu acest subiect.

„Kirill Dmitriev nu negociază o soluționare în Ucraina și aceasta nu este o reluare a negocierilor”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reporterilor.

„Kirill Dmitriev conduce grupul pentru probleme economice și continuă să lucreze în cadrul acestui grup.”, adăugat Peskov.

De altfel, președintele rus Vladimir Putin a anunțat un armistițiu temporar de 32 de ore, cu ocazia Paștelui ortodox, măsură acceptată de partea ucraineană, potrivit declarațiilor președintelui Volodimir Zelenski.

Totuși, Dmitri Peskov a spus că discuțiile de pace rămân suspendate, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu. El explicat că Moscova urmărește o soluție finală, nu doar o oprire temporară a luptelor.

„Așa cum am spus în repetate rânduri și așa cum a spus președintele Putin, nu vrem un armistițiu, vrem pace, o pace durabilă și sustenabilă”, a spus Peskov.

„Și această pace poate veni astăzi dacă președintele Zelenski ia decizia corespunzătoare, își asumă responsabilitatea și ia decizia corespunzătoare”, a spus Peskov.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Orașul din România în care un apartament cu o singură cameră costă doar 6.000 euro în aprilie 2026

Deși prețurile locuințelor din marile orașe ating prețuri record, în orașele mai mici situația stă diferit. În Hunedoara, un apartament cu o singură cameră...

Orașul din România în care un apartament cu o singură cameră costă doar 6.000 euro în aprilie 2026

Deși prețurile locuințelor din marile orașe ating prețuri record, în orașele mai mici situația stă diferit. În Hunedoara, un apartament cu o singură cameră...

Plan roșu de intervenție în Sibiu. Șapte persoane au fost rănite într-un accident rutier

Şapte persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs vineri după-amiază pe drumul judeţean DJ 141, la ieşirea din municipiul Mediaş spre...

ULTIMA ORĂ