Război pe prețul biletelor de transport în comun. STB cere majorarea la 5 lei

Primăria Generală a Capitalei, condusă de Ciprian Ciucu, și Consiliul General al Municipiului București, unde PSD are o influență majoră, se află într-o dispută privind majorarea tarifelor STB.

După ce, în luna ianuarie, propunerea de creștere a tarifelor a fost respinsă în Consiliul General, cu doar 23 de voturi favorabile din totalul de 55, subiectul revine în prim-plan. Voturile „pentru” au venit din partea consilierilor PNL, USR, REPER și Forța Dreptei, informează Club Feroviar.

Săptămâna viitoare, o nouă propunere de majorare urmează să fie înaintată primarului general de către AGA STB, cu susținerea unor consilieri PSD.

Deși nu are o majoritate în CGMB, primarul general are un rol decisiv, deoarece de el depinde introducerea proiectului pe ordinea de zi. Până acum, Ciprian Ciucu nu a supus la vot propunerea susținută de PSD.

„I-am trimis documentul încă odată săptămâna trecută dar nu l-a pus pe ordinea de zi”, spune Marian Artimon, consilier PSD în CGMB și membru AGA STB. Acesta neagă însă că o astfel de propunere ar fi fost discutată în ianuarie în ședință.

Directorul STB spune că o majorare ar ajuta financiar compania

„Încă din ianuarie 2025 am solicitat prin document să crească tariful la cinci lei căci societatea se duce în faliment. Din păcate fostul primar general (Nicușor Dan – n.r.), fostul primar interimar și actualul primar nu le-au pus pe ordinea de zi. E imperios necesar având în vedere faptul că nu se asigură compensația pe care se obligaseră să o plătească prin contract. Săptămâna viitoare în cadrul ședinței AGA voi solicita creșterea. Costul acesteia nu poate fi 50 eurocenți când la STB nivelul de clandestinitate este de peste 30%”, spune acesta.

La rândul său, directorul general STB, Andrei Dinculescu, afirmă că o majorare ar ajuta fluxul de numerar al companiei.

STB a trimis un punct de vedere oficial prin AGA. Membrii AGA au transmis către Primărie dorința de a se mări acest tarif, STB a trimis la rândul lui către Primărie un astfel de proiect cu mărirea la 5 lei, dar nu a intrat pe ordinea de zi. Speram din discuțiile avute să fi intrat deja în ședința trecută. Ne-ar ajuta foarte mult și creșterea prețului pe km unde există propuneri de aproximativ un an și jumătate de majorare căci nu a mai fost actualizat din 2023 prețul pe km”, spune acesta.

PSD s-a abținut la vot în ianuarie, acum susțin majorarea

În funcție de numărul de kilometri parcurși și de tipul de transport, tramvai, troleibuz sau autobuz, STB primește o compensație de la Primăria Generală.

Nu este clar de ce PSD susține acum majorarea, în condițiile în care, în ianuarie, consilierii partidului s-au abținut la vot. Potrivit HotNews, pe 29 ianuarie, proiectul privind creșterea tarifelor a fost respins. Propunerea prevedea o scumpire de 66% pentru o călătorie și de 75% pentru abonamentul de 24 de ore.

La votul de atunci, 7 consilieri PNL, 12 de la USR, 3 de la REPER și unul de la Forța Dreptei au votat „pentru”. S-au abținut 14 consilieri PSD, 5 de la PPUSL și 3 de la PMP, în timp ce 5 consilieri AUR au votat împotrivă.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Kremlinul admite că Orban va pierde alegerile din Ungaria: „Chiar și cu sprijinul nostru, nu au reușit nimic”. Pe cine va da vina Rusia

Kremlinul admite că partidul actualului prim-ministru al Ungariei, Viktor Orbán, „Fidesz”, va suferi o înfrângere la alegerile programate pentru 12 aprilie, potrivit a doua...

Reprezentanţii unei ferme pomicole din Cluj povestesc cât de mari sunt costurile pentru a salva de la îngheţ pomii fructiferi: Azi noapte am dat foc la 40.000 de euro....

Reprezentanţii unei ferme pomicole din judeţul Cluj publică imagini şi povestesc depsre munca pe care agricultorii o duc pentru a salva de la îngheţ...

Trump avertizează Iranul că atacurile SUA se vor intensifica dacă nu se ajunge la un acord: „Cea mai mare resetare din lume” este în curs

Preşedintele Donald Trump a avertizat Iranul că, dacă nu se ajunge la un acord de pace, Statele Unite vor relua acţiunile militare cu o...

ULTIMA ORĂ