Piloții Lufthansa anunță o nouă grevă. Sindicatele au cerut blocarea activității companiei germane, luni și marți

Acțiunile sindicale vor afecta zborurile operate de principala companie aeriană, Lufthansa, și filialele sale CityLine și Eurowings, precum și pe cele ale diviziei de cargo, Lufthansa Cargo, potrivit unui comunicat al sindicatului VC (Vereinigung Cockpit), potrivit Le Figaro.

„Având în vedere situația actuală din Orientul Mijlociu, zborurile operate de Lufthansa și Lufthansa CityLine cu plecări din Germania către următoarele destinații nu sunt afectate de grevă: Azerbaidjan, Egipt, Bahrain, Irak, Israel, Yemen, Iordania, Qatar, Kuweit, Liban, Oman, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite”, a adăugat sindicatul.

Ultima grevă a piloților Lufthansa și ai filialelor sale datează din  12 și 13 martie . „Angajatorii nu au arătat nicio dorință concretă de a găsi o soluție în timpul mai multor conflicte colective ”, a declarat Andreas Pinheiro, președintele sindicatului VC (Vereinigung Cockpit), citat în comunicatul de presă.

„Deși ne-am abținut în mod deliberat de la orice grevă în timpul sărbătorilor de Paște, nu au fost făcute propuneri serioase ”, le-a reproșat el angajatorilor. El a spus însă că lasă deschisă ușa dialogului: „Angajatorii au oricând posibilitatea de a evita o grevă prezentând oferte negociabile”, a spus el.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Un angajat din Londra căruia i s-a refuzat concediul a dat în judecată firma și a câștigat aproape jumătate de milion de euro

Un administrator imobiliar din Marea Britanie a câștigat în instanță aproape jumătate de milion de euro, după ce a dat în judecată compania pentru...

Care este semnificația Sfintelor Paști. Când și în ce condiții se consumă Anafura de Înviere

În noaptea de Înviere și în zilele care urmează, credincioșii primesc de la biserică Sfintele Paști, cunoscute popular drept anafura de Paște. Acest ritual...

Distrugătoarele americane au intrat în Strâmtoarea Ormuz

Potrivit Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), navele USS Frank E. Peterson și USS Michael Murphy au intrat în zonă ca parte a unei misiuni...

ULTIMA ORĂ