Somalia, noul front al grupării Statul Islamic. Ce dezastre a provocat în regiunile din nordul-estul țării

Jihadiștii din gruparea Statul Islamic (IS) și-au stabilit un bastion în regiunea Puntland din Somalia. Autoritățile locale susțin că gruparea acționează într-o vastă zonă montană, după eșecurile suferite în Irak și Siria și o folosesc ca bază pentru operațiuni mai ample în Africa și dincolo de aceasta, relatează France 24.

Potrivit sursei citate, din acest stat din nordul-estul Somaliei, jihadiștii au încercat să extindă influența grupării la nivel mondial și să finanțeze alte facțiuni de pe întreg continentul. După înfrângerea ISIS în Orientul Mijlociu în 2019, sute de jihadiști străini au sosit aici. Aceștia s-au alăturat luptătorilor locali și au ocupat un teritoriu de aproximativ 5.000 de kilometri pătrați în regiunea semi-autonomă Puntland.

Guvernul semi-autonom din Puntland a lansat o ofensivă de amploare pentru a elimina gruparea. În câteva luni, forțele sale i-au alungat pe luptătorii grupării IS din satele ocupate, forțându-i să se refugieze în ascunzișuri și peșteri. Ciocnirile zilnice continuă, însă, iar numărul victimelor crește, pe zi ce trece de ambele părți.

„Ne-au luat satul. Ne-au furat casele. Au alungat pe toată lumea. Ne-au furat animalele, mai ales caprele. Ne-au făcut de toate. Am trecut prin multe greutăți. Oricine se opunea lor era decapitat. Au făcut atâtea lucruri împotriva culturii noastre, împotriva religiei noastre.“, se plâng localnicii exilați din casele lor.

„Se ascund, așa că nu ajungem niciodată să-i vedem față în față. Sunt oameni pe care nu-i vedem niciodată, care se ascund și ne distrug viețile.“, spune un altul.

În ciuda violențelor care continuă, armata înregistrează progrese și speră să învingă în curând gruparea IS. Bătălia este crucială nu numai pentru stabilitatea Somaliei, ci și pentru securitatea globală.

„Vrem să spunem lumii întregi că țara noastră a fost devastată, iar poporul nostru rănit. Când membrii IS sunt eliminați de undeva, aceștia reapar în altă parte. E ca un virus. Se pot răspândi în Africa, Asia, Europa, America, peste tot. Așadar, este în interesul tuturor să îi combatem. Le spunem tuturor să rămână precauți. Ajutați-i pe toți cei pentru care aceștia reprezintă o problemă și ajutați-ne și pe noi.“, avertizează ministrul securității din Puntland.

 


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Rusia trimite migranți în Europa prin tuneluri secrete. Hezbollah și Statul Islamic, bănuite de construirea structurilor subterane

Albania a desemnat Corpul Gărzilor Revoluționare din Iran drept organizație teroristă. „Republica Islamică Iran, un stat care susține terorismul“

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

FIFA a respins cererea Iranului de a muta în Mexic meciurile sale de la Cupa Mondială

FIFA a decis să nu mute meciurile Iranului de la Cupa Mondială din Statele Unite în Mexic, în pofida războiului din Orientul Mijlociu, a...

Familia Jackson s-a alăturat fanilor la Berlin pentru premiera mondială a filmului biografic despre Michael Jackson. Jaafar Jackson îl interpretează pe unchiul său, Michael. Filmul are toate şansele de...

Mii de fani ai lui Michael Jackson, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în jachete sau cu ochelari de soare de aviator, inspiraţi de numeroasele ţinute...

Accident grav pe un drum din Timiș: coliziune între două mașini, urmată de un incendiu. O femeie a murit

O femeie de 72 de ani, pasageră în unul din autoturismele implicate în accidentul de sâmbătă de pe DN 59C, între Comloşu Mare şi...

ULTIMA ORĂ