SUA: Trei persoane au murit într-un atac armat în timpul unui meci de hochei

Anunțul a fost făcut de Tina Goncalves, comisarul șef de poliție din Pawtucket, Rhode Island.  „Se pare că a fost un eveniment țintit, că ar putea fi o dispută familială”, a spus oficialul, citat de Associated Press. 

Oficialii nu au oferit detalii despre identitatea suspectului sau vârsta exactă a victimelor, însă au precizat că persoanele ucise par să fi fost adulți. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile continuă să discute cu martorii pentru a reconstitui desfășurarea evenimentelor. 

Atacul a avut loc la Dennis M. Lynch Arena, situată la câțiva kilometri de Providence, capitala statului Rhode Island. 

În urma incidentului, drumurile din jurul arenei au fost închise, iar un număr ridicat de polițiști a rămas la fața locului, în timp ce elicoptere survolau zona.

Biroul Federal de Investigații a anunțat că atacatorului nu mai prezintă „nicio amenințare iminentă la adresa siguranței publice”, iar Dan McKee, guvernatorul statului a transmis un mesaj de condoleanțe: „Mă rog pentru Pawtucket și pentru toți cei implicați”. 

 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Blocada SUA împotriva Iranului. Primele petroliere, interceptate de marina americană

Navele au plecat din portul Chabahar, situat la Marea Omanului, și au fost contactate prin radio de nava de război americană, fiind instruite să...

Puterile de război ale lui Trump, din nou contestate în Senatul SUA pe fondul războiului cu Iranul

Liderii Partidului Democrat au anunțat că vor continua să aducă în discuție astfel de inițiative săptămânal, atât timp cât războiul declanșat la 28 februarie...

Zelenski: Negociatorii americani „nu au timp pentru Ucraina” din cauza războiului din Iran. Ucraina a încheiat marţi un parteneriat strategic cu Germania

Negociatorii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner „sunt în permanenţă în discuţii cu Iranul şi nu au timp pentru Ucraina”, care este îngrijorată de...

ULTIMA ORĂ