Un cetățean cambodgian a murit în custodia ICE, marcând al șaptelea deces înregistrat în 2026 în custodia federală

Un cetățean cambodgian în vârstă de 59 de ani, deținut la Centrul de Detenție Miami, a fost găsit inconștient în celula sa de către personalul unității. „A fost declarat decedat, în ciuda eforturilor de salvare depuse de personalul unității și de serviciile de urgență. Cauza morții sale este în curs de investigare”, transmite comunicatul emis de ICE și citat de Reuters. 

Conform ICE, bărbatul decedat, identificat ca Lorth Sim a ajuns în Statele Unite ca refugiat în 1983 și a devenit rezident permanent în 1986. „Sim a fost arestat pentru tulburarea ordinii publice în 1989, expunere indecentă în 1996 și furt în 2005, primind o pedeapsă cu suspendare și probațiune, dar fără închisoare. În 2006, ICE l-a arestat, iar un judecător de imigrare a ordonat expulzarea sa în Cambodgia”, mai transmite Serviciul. 

Cazul marchează cel puțin al șaptelea deces înregistrat în 2026 în custodia ICE. Decesul survine pe fondul criticilor tot mai frecvente formulate de politicieni democrați și organizații pentru drepturile civile, care acuză condiții inumane în centrele de detenție pentru imigranți. 

La începutul anului, un alt deținut, Geraldo Lunas Campos, de origine cubaneză, a fost găsit fără viață într-un centru de detenție din Texas. În urma anchetei, s-a stabilit că acesta fost ucis. Potrivit The Washington Post, acesta ar fi fost strangulat de un gardian. 

 

MAI MULT MEDIAFAX

Angajatul unei primării a găsit din întâmplare aur în valoare de 40.000 de euro în timp ce tundea gazonul

Un angajat al primăriei din Bannewitz, un mic oraș din Saxonia situat la sud de Dresda, tundea iarba lângă un bazin de retenție a...

Recomandăm și ...

Nicuşor Dan a vizitat victimele dronei ruseşti care a lovit blocul din Galaţi. Ce decizie a luat CNSU pentru familiile afectate

Preşedintele Nicuşor Dan a vizitat, vineri, la Galaţi, cele două persoane rănite după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuinţe şi...

Grevă săptămâna viitoare la Fabrica de Arme Cugir. Tot atunci, conducerea discută cu reprezentanții unei firme de armament din Germania

Sindicaliştii de la Fabrica de Arme Cugir anunţă că vor intra în grevă, miercurea viitoare, în timp ce conducerea fabricii va discuta cu oficialii...

Anunțul MAE după prăbușirea dronei rusești: „Are 72 de ore pentru a părăsi România”

Oana Țoiu a declarat vineri, după ce l-a convocat la sediul ministerului pe Ambasadorul Rusiei la București, că el a fost informat despre decizia...

ULTIMA ORĂ