Sanremo, model pentru Festivalul Mamaia 2026. Ramona Bădescu devine colaborator al Centrului Cultural „Teodor T. Burada” și susține internaționalizarea Festivalului Mamaia

Acest anunț a fost făcut în cadrul evenimentului „Culture Meet & Greet”, organizat la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, unde artista a participat alături de Laura Stroe, managerul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.

Ramona Bădescu a subliniat legătura personală cu Festivalul Mamaia, unde a obținut locul III în 1989 și a prezentat ediția din 1991, arătând că evenimentul „înseamnă viitor” și trebuie repoziționat strategic la nivel internațional. Stabilită de peste trei decenii la Roma, artista a declarat că a promovat constant România și festivalul în aparițiile sale televizate din Italia.

„Întotdeauna am spus că sunt româncă”, a subliniat artista în cadrul evenimentului, notează stiriconstanta.ro.

La rândul său, Laura Stroe a descris participarea delegației constănțene la Sanremo drept o experiență relevantă nu doar artistic, ci și administrativ.

„Nu este un simplu festival. Tot orașul trăiește pentru Sanremo. Toată lumea trăiește din Sanremo”, a spus aceasta, potrivit sursei citate.

Conform stiriconstanta.ro, ideea centrală a întâlnirii de la Constanța a fost înfrățirea Festivalului Mamaia cu Festivalul de la Sanremo. În cadrul evenimentului, Ramona Bădescu a vorbit despre posibilitatea extinderii înfrățirii la nivel de orașe și regiuni, amintind că municipiul Constanța este deja înfrățit cu Genova, precum și cu Sulmona și Trapani.

„Înfrățirile sunt importante. Dacă am fi toți frați, ce bine ar fi?”, a mai spus artista.

Acest demers ar putea deschide oportunități de schimburi culturale, coproducții și participări reciproce ale artiștilor. În acest context, 2026 — declarat anul culturii românești în Italia — este considerat un moment favorabil pentru dezvoltarea proiectului.

Un alt obiectiv anunțat de Ramona Bădescu este cel privind introducerea unei seri care să fie dedicată artiștilor străini în cadrul Festivalului Mamaia.

„Mi-aș dori ca o seară din festival să fie dedicată artiștilor străini din toată lumea”,a spus ea, subliniind că o astfel de inițiativă ar putea marca trecerea de la un festival național cu tradiție la un brand cultural regional cu anvergură internațională.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Diplomații încearcă să organizeze noi discuții între SUA și Iran în prima zi a blocadei americane

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că o a doua rundă de discuții ar putea avea loc „în următoarele două zile”, precizând pentru New...

VIDEO Cel mai mare risc pentru investitori este concentrarea portofoliului. Alexandru Chirilă, Profit Point: Sectorul energiei, materialelor, industrial și al utilităților sunt cele care funcționează și atrag banii investitorilor...

În actualul context economic și geopolitic, strategia de investiții trebuie adaptată rapid, iar diversificarea devine esențială, atrage atenția Alexandru Chirilă, CEO Profit Point. Energia,...

Clădiri industriale vechi renasc în proiecte urbane, din bani europeni. Ce spații moderne apar în Timișoara, Arad și Reșița

Unele dintre vechile clădiri industriale prind din nou viaţă şi se transformă în spații moderne. De exemplu, hale unde, în trecut, se reparau tramvaiele,...

ULTIMA ORĂ