Nicușor Dan spune că a analizat „zeci de ore” procurorii înainte de numirea șefilor marilor parchete: „Sunt complet în dezacord cu ce se spune”

Președintele Nicușor Dan a vorbit, joi, de la Varșovia, pentru prima oară despre consultările prealabile pe care le-a avut la Palatul Cotroceni, cu procurori, în pregătirea procedurii de numire a șefilor marilor parchete din România. Șeful statului spune că nu este de acord cu criticile din social media referitoare la propunerile ministrului Justiției, conform Mediafax.

Nicușor Dan: „Am făcut deja o analiză foarte amplă”

Întrebat de jurnaliști dacă va face „o analiză personală a acestor numiri, mai ales în contextul în care în societatea civilă există plângeri și reacții privind anumite numiri”, Nicușor Dan a răspuns că a discutat în prealabil cu zeci de procurori la Palatul Cotroceni, înainte de a se declanșa procedura de numire a șefilor marilor parchete.

„Nu numai că voi face această analiză. Am făcut deja o analiză foarte amplă, pregătindu-mă pentru acest moment. M-am văzut cu zeci de procurori, pe o perioadă de zeci de ore, în care am încercat să înțeleg ce părere au unii despre alții, cine sunt vârfurile manageriale în această profesie, pentru că în momentul în care procedura desfășurată de Ministerul Justiției ajunge la mine, să iau o decizie informată”.

„Sunt în complet dezacord cu ceea ce se speculează în social media”

Șeful statului a spus că este în „complet dezacord” cu ceea ce se afirmă pe social media despre numirea procurorilor:

„Și față de această analiză amplă pe care am făcut-o…Ca să o spun și mai direct, această analiză amplă pe care am făcut-o diferă foarte mult de ce se speculează în social media.

Adică sunt complet în dezacord cu ce se spune pe rețele despre oamenii care au participat la concurs, fie au fost selectați. Dar nu vreau să mă antepronunț în momentul ăsta”.

Luni, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat că i-a propus pe procurorii Cristina Chiriac, Viorel Cerbu și Codrin Miron pentru șefia Parchetului General, DNA și DIICOT.

Săptămâna viitoare, toate persoanele propuse de ministrul Justiției urmează să fie audiate de Secția de Procurori a CSM pentru obținerea avizului consultativ. Ulterior, propunerile vor fi înaintate președintelui Nicușor Dan pentru numirea în funcție.

Recomandarea autorului:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Noul președinte al Parlamentului dintr-un stat UE vrea un referendum pentru ieșirea din NATO. Nu a exclus o vizită la Moscova

Noul președinte al Parlamentului din Slovenia, Zoran Stevanović, a anunțat că intenționează să organizeze un referendum privind posibila retragere a țării din NATO. El...

Economia mondială riscă să intre în recesiune dacă războiul din Iran continuă, avertizează FMI

Economia mondială riscă să intre în recesiune dacă războiul dintre SUA și Israel cu Iranul continuă și prețurile ridicate la energie se mențin, a...

Zelenski: „Ucraina îşi poate dubla producţia militară dacă primeşte fonduri”. Germania îi va cumpăra sute de rachete Patriot

Ucraina îşi produce majoritatea armelor necesare în războiul cu Rusia şi chiar şi-ar putea dubla producţia dacă aliaţii săi i-ar oferi finanţarea adecvată acestui...

ULTIMA ORĂ