Bărbat dezamăgit de recompensă după ce a returnat proprietarului cecuri de zeci de mii euro, găsite pe o bancă: „Nu am făcut asta pentru bani, dar…”

Un muncitor din Argentina a dat dovadă de onestitate după ce a returnat proprietarului mai multe cecuri, în valoare de 23.000 de euro (37 de milioane de pesos), găsite pe o bancă, în Córdoba (Argentina), la sfârșitul lunii ianuarie. În schimb, se declară dezamăgit de recompensa primită.

Astfel, după o noapte de muncă, bărbatul s-a așezat pe o bancă, unde a găsit un plic care conținea 37 de milioane de pesos (aproximativ 23.000 de euro), sub formă de cecuri. A început imediat să caute proprietarul și a reușit să identifice emitentul, căruia i-a înapoiat banii.

„Am plecat de la muncă la ora 6 dimineața și m-am întors acasă, în cartierul Lamadrid. Am găsit un plic mare, puțin rupt, iar în interior erau 37 de milioane de pesos în cecuri”, povestește acesta, potrivit postului local El Doce TV.

Ajuns acasă, i-a spus fiului său ce a găsit: „Mi-a spus imediat: «Tată, trebuie să returnezi banii». M-a emoționat foarte mult”.

În schimb, el consideră că gestul său nu a fost răsplătit pe măsură, având sentimentul că a oferit mult și a primit în schimb foarte puțin.

„Tată, cred că ai fost păcălit”, i-a spus copilul, după ce a aflat de recompensa primită.

Recompensa primită l-a dezamăgit profund pe bărbat

Imediat după ce a găsit plicul, bărbatul a început căutările și, cu ajutorul inteligenței artificiale, a reușit să identifice emitentul cecurilor: o mare companie agricolă din provincia vecină San Luis. A contactat firma și a stabilit o întâlnire în cartierul Los Boulevares din Córdoba.

La momentul predării, el și-a luat câteva măsuri de siguranță.

„Am fotografiat fiecare cec și am contactat compania telefonic. Din precauție, am trimis și fotografiile. Imaginați-vă că aș fi returnat 37 de milioane de pesos și apoi aș fi fost acuzat că au dispărut bani. Aș fi avut mari probleme”, a explicat el.

În final, persoana care a primit cecurile i-a oferit drept recompensă suma de 30.000 de pesos, adică aproximativ 18 euro.

FOTO – Caracter ilustrativ

„Ce glumă! Atât de puțin… Nu am făcut asta pentru bani, dar… mă întristează că o companie atât de bogată mi-a oferit atât de puțin. Le-am evitat o pierdere, am avut grijă de bunurile lor și le-am adus personal. Nu mă simt tratat corect”, spune bărbatul, dezamăgit.

Conform legislației din Argentina, muncitorul ar fi putut primi între 5% și 10% din suma găsită, dar pentru asta ar fi trebuit să predea plicul Poliției, care s-ar fi ocupat de identificarea proprietarului, potrivit Ouest-France.fr.

Dar, din toată experiența trăită, a rămas cu lecția dată de fiul său: „Sunt mândru că el a fost primul care a vrut să returneze banii”.

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor, discuţii cu reprezentanţii Pfizer, în SUA – Rogobete: Discuţiile s-au axat pe identificarea unor soluţii concrete pentru România / Este un proces care nu se...

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, şi ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, au discutat, joi seară, în Statele Unite ale Americii, cu reprezentanţii companiei Pfizer, în încercarea...

Donald Trump: NATO „şi-a creat singur o problemă”

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi-a reluat joi criticile la adresa NATO şi a declarat, într-o discuţie cu presa, că NATO „şi-a creat singur o...

Kremlinul ia act de criticile apărute după ce un blogger l-a avertizat pe Putin că rușii „strâmtorați” ar putea să se revolte

Este vorba despre Viktoria Bonya, o celebritate online cu milioane de urmăritori, care i-a adresat un mesaj video președintelui Vladimir Putin, atrăgând atenția asupra...

ULTIMA ORĂ