Cel mai bogat om din Ucraina, Rinat Ahmetov, discurs emoționant la priveghiul lui Mircea Lucescu: ”Noi împărțeam și durerea, dar și bucuria”

Cel mai bogat ucrainean, Rinat Ahmetov, a ținut un discurs amplu și emoționant la Arena Națională, unde a venit să-și ia rămas bun de la prietenul și colaboratorul său, Mircea Lucescu. Vizibil afectat, miliardarul a vorbit despre relația apropiată pe care a avut-o cu antrenorul român și despre impactul acestuia în fotbal.

„Este o mare tragedie pentru toți iubitorii fotbalului”

Vă salut, eu sunt aici astăzi pentru a-mi lua rămas bun de la prietenul meu. Este foarte neașteptată plecarea dânsului. Este o mare tragedie pentru suporterii lui Șahtior și pentru microbiștii din toată lumea, dar și pentru suporterii din toate țările unde a antrenat.

Lucescu a fost prietenul meu timp de 12 ani, am colaborat împreună. Am cucerit 22 de trofee: 8 campionate, 6 Cupe ale Ucrainei, 7 Supercupe și, în final, Cupa UEFA. Îmi amintesc când am câștigat Cupa UEFA, Mircea era foarte fericit.

Cred că toți trebuie să fiți mândri: este un antrenor provenit din România care a reprezentat fotbalul din țara sa în alte campionate. Noi împărțeam și durerea, și bucuria împreună și am devenit buni prieteni. Eu consider că el este un om foarte important în viața mea și întotdeauna am respectat viziunile și filosofia sa despre fotbal”, a declarat Rinat Ahmetov.

„Nu putea fără muncă”

Miliardarul ucrainean a vorbit și despre personalitatea lui Mircea Lucescu și despre modul în care acesta și-a trăit viața.

„Consider că Mircea a avut o viață fericită. Nu putea fără muncă și, în principiu, a plecat dintre noi tot de pe terenul de fotbal. Nu aș putea spune cea mai frumoasă amintire cu Mircea Lucescu nici într-un minut și nici într-o oră. Am trăit foarte multe momente fericite.

El m-a învățat pe mine să beau vin. Până nu l-am cunoscut pe Mircea, eu nici nu mă atingeam de vin. Mi-a spus: ‘Domnule președinte, dacă aveți atâtea emoții în timpul meciului și nu beți puțin vin, o să muriți în timpul meciului’. Iar eu, la rândul meu, l-am învățat să cânte karaoke. Nu prea ne reușea nici mie, nici dânsului, dar încercam”, a mai spus acesta.

Mesaj pentru familie: „Sunt ai mei”

La final, Rinat Ahmetov a transmis un mesaj pentru familia antrenorului, în special pentru Răzvan Lucescu.

Le-am transmis lui Răzvan și doamnei Neli că sufletul meu și inima mea sunt alături de familia lor. Pentru mine, ei sunt foarte apropiați, sunt ai mei. Cu doamna Neli am petrecut foarte mult timp, la fel și cu Mister. Este o doamnă modestă, elegantă și foarte frumoasă. Toți oamenii care au cunoscut-o își amintesc de ea cu respect.

Cu Răzvan ne-am întâlnit mai rar, dar se vede că este pe un drum drept în fotbal. Eu cred că Răzvan a luat cele mai bune calități omenești și nativ din partea lui Mircea, are gene foarte bune”, a spus acesta.

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Proprietarul AFI Cotroceni, investiție în România. A doua clădire din complexul AFI Home North, din Pipera, va fi gata până în toamnă

Dezvoltatorul imobiliar israelian AFI Properties, proprietarul celui mai mare mall din România, AFI Cotroceni, va finaliza în acest an construcția celei de a doua...

Ionuț Radu, seară de coșmar în Europa League: Celta Vigo, învinsă de Freiburg. Toate rezultatele

Formația germană s-a impus fără drept de apel, prin golurile marcate de Vincenzo Grifo (10), Jan-Niklas Beste (32) și Matthias Ginter (78), într-un meci...

Preţul petrolului din SUA a urcat joi cu 4%, după ce piaţa a realizat că Iranul controlează accesul prin Strâmtoarea Ormuz

Preţurile petrolului au crescut joi, după ce piaţa a realizat că Iranul continuă să controleze accesul prin Strâmtoarea Ormuz, în ciuda acordului de încetare...

ULTIMA ORĂ