Discursul ținut de Răzvan Lucescu la înmormântarea lui Mircea Lucescu: „A fost tatăl meu și va rămâne tatăl meu”     

Mircea Lucescu a fost condus pe ultimul drum vineri, 10 aprilie, la cimitirul Bellu din Capitală. Fiul acestuia, Răzvan Lucescu, i-a adus un scurt omagiu în cadrul slujbei care s-a desfășurat într-un cadru privat.

În ultimele două zile, Răzvan a stat în permanență la Arena Națională pentru a-i saluta pe toți cei care au venit să își ia rămas bun de la Mircea Lucescu.

Discursul ținut de Răzvan Lucescu la înmormântarea lui Mircea Lucescu

Vineri, în timpul slujbei de înmormântare, Răzvan a ținut un scurt discurs. „A fost tatăl meu și va rămâne tatăl meu. A iubit România din toți rărunchii lui. S-a născut într-o familie foarte săracă, într-o cocioabă. S-a educat și a încercat să educe. A fost un luptător, s-a luptat, a învins, a pierdut, a fost fericit, a fost mâhnit, a trecut prin toate situațiile posibile și imposibile pe care le poate oferi viața.

Sper din toată inima ca el, în acest moment, undeva deasupra noastră, să stea, să zâmbească, și să spună: «A meritat absolut totul, sunt satisfăcut».

Și eu, ca fiu al lui, îmi doresc ca el să fie fericit pentru tot ceea ce a obținut!”, a spus Răzvan Lucescu, conform basilica.ro.

În cadrul aceleiași ceremonii au mai vorbit președintele FRF, Răzvan Burleanu, dar și fostul patron al Rapidului, George Copos.

Mircea Lucescu a murit marți, 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani.

Recomandările autorului:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Iepurași cu aspect horror, montați în centrul Municipiului Baia Mare. Ce spun localnicii

Primăria Baia Mare a avut o inspirație de zile mari. A plantat iepurași de Paște de speriat copiii în buricul târgului. Evident, lumea s-a...

Cătălin Caucă: „Trupul este templu al Duhului Sfânt. Eu încerc să le explic lucrurile acestea, dar pentru astfel de lucruri nu vin să ceară sfat”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Atitudini, cu Adina Anghelescu”, Cătălin Constantin Caucă, preotul capelan al Penitenciarului Rahova, a vorbit...

Tenis: Sorana Cîrstea nu a reuşit să se califice în semifinale la Linz. Gabriela Ruse o va înfrunta pe Andreeva

Sorana Cîrstea, locul 29 mondial şi favorită 5, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 500 de la...

ULTIMA ORĂ