Negocierile SUA-Iran din Pakistan. JD Vance a fost întâmpinat de șeful armatei pakistaneze în Islamabad

Vicepreședintele american JD Vance a aterizat sâmbătă în Islamabad, Pakistan, pentru negocieri cu Iranul în acest weekend, conform informațiilor transmise de CNN.

Vance a fost întâmpinat de Asim Munir, șeful armatei pakistaneze, Mohammad Ishaq Dar, ministrul de externe al țării, și Natalie Baker, care se ocupă de partea afacerilor la Ambasada SUA din Islamabad.

Delegația americană este condusă de Vance, trimisul special Steve Witkoff și Jared Kushner, ginerele președintelui Donald Trump. Cei trei au ajuns la Islamabad sâmbătă.

Oficiali iranieni, conduși de președintele Parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf, au sosit și ei în Pakistan sâmbătă, pentru negocieri.

Asim Munir, șeful armate pakistaneze și „mareșalul de câmp preferat” al președintelui american Donald Trump, a fost unul dintre primii care l-au întâmpinat pe vicepreședintele JD Vance când acesta a coborât din avion la Islamabad, sâmbătă.

Munir a jucat un rol important în creșterea legăturilor Pakistanului cu SUA în timpul celui de-al doilea mandat al lui Trump și chiar i s-a alăturat președintelui american pentru un prânz individual fără precedent la Casa Albă în iunie, anul trecut.

Acesta ș-a folosit de legătura cu Donald Trump și relația de lungă durată cu Iranul pentru a ajuta la negocierea armistițiului în această săptămână. Conform CNN, el se așteaptă să joace un rol cheie în discuțiile care vizează încheierea războiului.

Pakistanul a lăudat Statele Unite pentru „angajamentul lor de a realiza o pace regională și globală durabilă”, în timp ce delegația americană a aterizat la Islamabad înainte de negocierile cu Iranul.

Ministrul de Externe al țării, Mohammad Ishaq Dar, și șeful armatei, Asim Munir, au dat mâna cu oficialii americani în timp ce aceștia coborau din avion la Islamabad, sâmbătă dimineață.

Ministrul a declarat că este încrezător că SUA și Iranul vor avea negocieri bune și a subliniat, din nou, disponibilitatea Pakistanului de a facilita „o rezoluție durabilă și o soluție durabilă la conflict”, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe al Pakistanului.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Cum arată Ungaria cu o zi înainte de vot.

Au mai rămas mai puțin de 24 de ore până când maghiarii vor începe să se îndrepte spre urnele de vot. Viktor Orbán a...

Cea mai înaltă clădire din lume, aproape gata. După 18 ani de așteptare, zgârie-norul din China va fi inaugurat

Cel mai înalt zgârie-nori din lume este aproape gata în China. Construcția sa a început în urmă cu 18 ani și a trecut printr-o...

Noi informații despre Mojtaba Khamenei. Liderul suprem iranian este desfigurat și a suferit răni severe – surse

Noul Lider Suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, se află încă în recuperare în urma rănilor grave la nivelul feței și picioarelor, suferite în atacul...

ULTIMA ORĂ