Deputatul USR Corina Atanasiu anunţă că, după sărbători, va depune un proiect de lege care să prevadă ca orice panou public să aibă avizul Colegiului Medicilor dacă mesajul transmis este unul medical, iar numele celor care plătesc panourile cu mesaje care sunt „sfaturi” medicale să apară pe aceste panouri. Iniţiativa parlamentarului vine în contextul în care aceasta a identificat şi a postat public imaginea unui panou al cărui mesaj pledează pentru naşterea naturală şi susţine că „prin cezariană lipsa dilataţiilor şi contracţiilor se transmite genetic de la mamă la fiică”.
MAI MULT NEWS.RO





