Tragedie în ziua de Paște: doi tineri au murit după ce mașina în care se aflau a lovit un copac și s-a răsturnat

Accident tragic petrecut în ziua de Paște. Doi tineri au murit după ce mașina în care se aflau a lovit un copac, pe o șosea din județul Ilfov. Potrivit Mediafax, autoturismul s-a răsturnat.

Accidentul a avut loc duminică seară, informează autoritățile.

Cine era la volanul autoturismului

Potrivit IPJ Ilfov, duminică, în jurul orei 23:25, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier grav pe DN 1M, în localitatea Ciolpani, județul Ilfov.

„Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un tânăr de 20 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism din direcția Palatul Snagov către DN 1L, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind astfel partea carosabilă. Ulterior, autoturismul în cauză, ar fi intrat în coliziune cu un arbore de mari dimensiuni, care urmare a impactului, acesta s-ar fi răsturnat pe plafon”, a transmis IPJ.

În urma impactului au murit șoferul și pasagerul aflat pe locul din dreapta față. Ambii aveau 20 de ani.

Anchetatorii au întocmit dosar penal „sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Tragedie în prima zi de Paște. O femeie a murit, după ce a fost lovită de un tren, pe linia București-Constanța

Accident grav la Sibiu cu 7 persoane implicate. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Alertă la granița României. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol după un atac masiv cu drone al Rusiei. Explozii raportate în Ismail

Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, au fost monitorizate, în noaptea de marţi spre miercuri, de către Ministerul Apărării,...

Casa Albă elaborează orientări care ar permite agenţiilor să ocolească clasificarea riscurilor de către Anthropic privind noile modele de IA – Axios

Casa Albă elaborează orientări care ar permite agenţiilor să ocolească clasificarea riscurilor de către Anthropic şi să adopte noi modele, inclusiv cel mai puternic...

Oamenii de știință au descoperit o legătură surprinzătoare între vot și longevitate

Majoritatea oamenilor cunosc principiile de bază ale unui stil de viață sănătos, care capătă o importanță tot mai mare odată cu înaintarea în vârstă:...

ULTIMA ORĂ