Mesajul lui Sorin Grindeanu după rezultatul alegerilor din Ungaria: „România şi Ungaria sunt parteneri solizi pentru NATO şi UE”

Liderul Partidul Social Democrat și președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a reacționat luni după rezultatul alegerilor parlamentare din Ungaria, unde opoziția, condusă de partidul Tisza și Peter Magyar, a obținut victoria.

Acesta i-a transmis un mesaj public de felicitare liderului opoziției, Péter Magyar, și a declarat că este importantă cooperarea dintre cele două state în cadrul structurilor euro-atlantice.

„Poporul maghiar se bazează pe Europa! Acesta este un mesaj clar transmis tuturor prin victoria lui Peter Magyar. Aştept cu nerăbdare consolidarea proiectelor noastre comune şi dezvoltarea unora noi, deoarece România şi Ungaria sunt parteneri solizi pentru NATO şi UE. Felicitări Peter Magyar!”, a scris Sorin Grindeanu pe reţeaua X.

Rezultatele alegerilor indică o schimbare majoră pe scena politică din Ungaria. Partidul de opoziție Tisza este așteptat să obțină o majoritate de două treimi în Parlamentul de la Budapesta, ceea ce ar permite adoptarea unor reforme importante.

În același timp, premierul în funcție, Viktor Orbán, a recunoscut înfrângerea în fața lui Péter Magyar, după o perioadă îndelungată la conducerea guvernului.

Scrutinul a înregistrat o participare foarte ridicată, cu o prezență de 77,8%, ceea ce înseamnă că a fost puternic interesul alegătorilor pentru aceste alegeri decisive.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ce spune Nicușor Dan despre unirea Republicii Moldova cu România. Președintele: „Dacă va exista majoritate pentru acest proiect, noi suntem gata”

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri, la finalul Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, că poziția României privind o eventuală unire...

Nicușor Dan, de la Dubrovnik: „Sunt extrem de optimist că SAFE se finalizează până pe 31 mai” / Pe PNRR, există voință politică pentru adoptarea legilor necesare

Președintele României, Nicușor Dan, aflat la Dubrovnik pentru Summitul Inițiativei celor Trei Mări și Forumul de Afaceri, a oferit marți o evaluare optimistă a...

Rușii trimiși pe front generează un caz fără precedent. "Nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria modernă a Rusiei”. Guvernatoarea Băncii Rusiei declară un deficit record al forței de...

Rusia se confruntă cu un deficit al forței de muncă fără precedent în istoria modernă, anunță guvernatoarea Băncii Rusiei, Elvira Nabiullina.

ULTIMA ORĂ