Scandal monstru. Zeci de pasageri au rămas blocați pe aeroportul din Milano, unii au leșinat

Aproximativ 100 de pasageri ai unui zbor easyJet au rămas blocați în Milano după ce au fost nevoiți să stea trei ore la controlul de frontieră de pe aeroportul italian Linate, potrivit Express. Mulți dintre ei au avut probleme medicale din cauza căldurii și fie au leșinat, fie au vărsat, au relatat martorii.

Incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni. Călătorii au rămas în aeroportul din Milano, iar avionul lor spre Manchester a plecat fără ei. Aeronava i-a așteptat o perioadă, dar până la urmă a fost obligată să decoleze pentru a nu bloca pista.

Numeroși călători au fost revoltați de situația creată.

„M-ați abandonat pe mine și pe alți 122 de pasageri la Milano. Ați zburat la Manchester cu 34 la bord. Am stat la coadă trei ore și ni s-a spus apoi că zborul întârziat a plecat”, a spus unul dintre călători.

În plus, avionul oferit de companie pentru a-i transporta pe pasagerii blocați în Milano va ateriza în alt aeroport din Marea Britanie, ceea ce însemnă alte cheltuieli pentru călători.

Cozile uriașe s-au format după ce guvernul britanic și-a actualizat îndrumările pentru persoanele care călătoresc în spațiul Schengen, ceea ce presupune și înregistrarea datelor biometrice. UE a implementat un nou sistem electronic de intrare și ieșire care înlocuiește ștampilarea fizică a pașapoartelor.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Franţa – Un bărbat cu familie a fost pus sub acuzare pentru violuri şi agresiuni sexuale asupra a 34 de copii

Un bărbat care fusese deja pus sub acuzare în 2025 pentru violuri asupra unor băieţi cu vârste mici în regiunea Beaujolais (departamentul Rhône, din...

Un incendiu devastează un poligon militar din estul Olandei. Stingerea lui ar putea dura câteva zile din cauza condiţiilor meteo – VIDEO

Un incendiu a cuprins miercuri o zonă de antrenament militar din estul Olandei, fumul fiind vizibil până în regiunea Amsterdamului, din cauza vântului, relatează...

Avantaj pentru republicanii lui Trump: Curtea Supremă a SUA desființează un district favorabil democraților

Miza este una politică majoră: districtul era câștigat de democratul Cleo Fields, iar astfel de circumscripții, în care minoritățile au o pondere mare, tind...

ULTIMA ORĂ