Apar primele căpșuni românești. Cât costă un kilogram, dorința agricultorilor de a își scoate investiția

Primele căpșuni românești urmează să apară pe tarabele din piețe. Agricultorii se simt ușurați că au reușit să treacă cu brio de temperaturile scăzute din această iarnă, însă facturile pentru frig se vor reflecta în prețurile de pe tarabe.

Urmează să apară în piețe primele căpșuni românești

O familie de agricultori vede, în sfârșit, roadele muncii de luni de zile, primele căpșuni sunt gata de recoltare. Anul acesta, eforturile agricultorilor au fost mai mari, pentru că gerul le-a dat mari bătăi de cap, relatează Observator.

„Le-am făcut o protecţie mai mare împotriva frigului. Mai multă pânză pusă la ele, mult mai multă grijă în fiecare zi”, a declarat Adelina Tecşilă, agricultor, pentru sursa citată.

Frigul a însemnat o investiție mai mare, în total, aproape trei mii de euro, costuri care se vor simți în prețul de vânzare.

Căpșunile vor avea prețuri mai mari

Până ajung pe tarabe cele românești, românii își potolesc pofta cu fructe de import. Un kilogram de căpșuni din Grecia se vinde cu prețuri între 10 și 17 lei kilogramul.

Momentan, cele românești sunt gata doar cele crescute din solarii. Pentru cele de pe câmp, vom aştepta până la sfârşitul lunii mai, pentru că vremea încă ne joacă feste, deşi a trecut aproape o lună şi jumătate de la începutul primăverii.

Recomandările autorului:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Banca Mondială: Războiul din Orientul Mijlociu va declanşa cea mai mare creştere a preţurilor energiei din ultimii patru ani

Prețurile energiei sunt estimate să crească cu 24% în 2026, urmând să atingă cel mai ridicat nivel de la declanșarea războiului din Ucraina în...

Psihologii au căzut de acord că toate persoanele care râd cu voce tare ascund acest secret

Te-ai întrebat vreodată ce spun psihologii despre persoanele care râd cu voce tare? Se spune că acestea ar ascunde un secret. Deși unele dintre...

Kim Jong Un confirmă: soldații nord-coreeni trebuie să se sinucidă pentru a evita capturarea în Ucraina

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a confirmat politica ce impune soldaţilor să se sinucidă pe câmpul de luptă pentru a evita capturarea, în timpul...

ULTIMA ORĂ