Soția premierului Spaniei a fost acuzată oficial de corupție

Soția premierului spaniol Pedro Sanchez, Begoña Gómez, și alte două persoane au fost puse sub acuzare în urma unei anchete conduse de un judecător din Madrid, scrie The Guardian.

Aceasta a fost acuzată de delapidare, trafic de influență, corupție în tranzacții comerciale și deturnare de fonduri. Concret, Begoña Gómez a fost acuzată că și-a folosit influența în calitate de soție a premierului spaniol pentru a obține și a gestiona un post la Universitatea Complutense din Madrid, dar și că a folosit resurse publice și relații personale pentru a-și promova interesele private, potrivit Deutsche Welle.

Atât soția premierului spaniol, cât și celelalte două persoane au negat acuzațiile aduse.

În hotărârea sa de 39 de pagini, judecătorul care instrumentează cazul a sugerat că „anumite decizii publice favorabile [catedrei universitare], care ar fi putut fi obținute printr-o exploatare unică a poziției sale relaționale, au fost luate de când soțul lui Gómez a devenit secretar general al Partidului Socialist al Muncitorilor din Spania și, mai ales, de când a devenit prim-ministru”, mai notează The Guardian.

Decizia de a o acuza oficial pe Gómez vine într-un moment tensionat pentru premierul spaniol, Sánchez, întrucât fratele mai mic al acestuia, David, urmează să fie judecat luna viitoare sub acuzația de trafic de influență. De asemenea, doi foști înalți demnitari din guvernul lui Sánchez sunt judecați pentru presupuse fapte de corupție.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Blocada americană din Strâmtoarea Ormuz loveşte India exact când expiră derogarea pentru petrolul rusesc

Blocada impusă de Statele Unite în Strâmtoarea Ormuz agravează îngrijorările energetice ale Indiei, chiar în momentul în care a expirat derogarea americană care permitea...

Valentin Stan: Problema americanilor este ca Iranul să nu aibă bombă nucleară, dar nici capabilități balistice cu care să își distrugă vecinii

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a...

SUA – Departamentul Justiţiei solicită anularea condamnărilor pentru conspiraţie sedicioasă pronunţate împotriva grupărilor Proud Boys şi Oath Keepers, implicate în atacul de la Capitoliu

Departamentul Justiţiei a solicitat anularea condamnărilor pentru conspiraţie sedicioasă ale membrilor grupărilor Proud Boys şi Oath Keepers, anulând astfel una dintre cele mai lăudate...

ULTIMA ORĂ