Doi tineri au căzut cu ATV-ul opt metri într-un pârâu, pe Valea Păușa. Intervenție de urgență a jandarmilor montani din Călimănești

Incidentul a avut loc marți, în jurul orei 15:00, pe Valea Păușa, în apropiere de stațiunea Călimănești, iar salvatorii au fost alertați printr-un apel la 112.

ATV scăpat de sub control: doi tineri au căzut în pârâu de la opt metri

Potrivit informațiilor transmise de Jandarmeria Română, jandarmii montani din Călimănești au intervenit împreună cu salvamontiștii din cadrul Serviciul Public Județean Salvamont Vâlcea după ce au fost anunțați că două persoane au căzut cu ATV-ul într-un pârâu aflat paralel cu drumul forestier ce duce către Mănăstirea Stânișoara.

Salvatorii au ajuns la locul accidentului în mai puțin de 20 de minute și au găsit patru turiști, cu vârste între 20 și 21 de ani, veniți din județul Galați, care închiriaseră două ATV-uri pentru o plimbare montană.

Conform datelor oficiale, accidentul s-a produs în momentul în care doi dintre tineri — o fată și un băiat, ambii în vârstă de 20 de ani — au pierdut controlul vehiculului.

„În timp ce se întorceau de la Mănăstirea Stânișoara, doi dintre turiști au pierdut controlul ATV-ului și au căzut aproximativ opt metri în pârâul Păușa”, au transmis reprezentanții jandarmeriei montane.

Tânăra nu se mai putea deplasa după impact

La sosirea echipajelor de intervenție, situația victimelor era una delicată.

„Tânăra de 20 de ani nu se mai putea deplasa și acuza dureri la mâna dreaptă și la piciorul drept, iar tânărul prezenta dureri la nivelul șoldului și al piciorului”, au precizat salvatorii.

Jandarmii montani și salvamontiștii au acordat imediat primul ajutor până la sosirea echipajului medical.

„Persoanele rănite au fost stabilizate la fața locului, monitorizate permanent și pregătite pentru transportul medical în siguranță”.

Ulterior, ambulanța sosită la intervenție i-a preluat pe cei doi tineri și i-a transportat la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea pentru investigații suplimentare și îngrijiri medicale de specialitate.

ATV recuperat din albia pârâului

După evacuarea victimelor, intervenția salvatorilor a continuat.

„Jandarmii montani au sprijinit recuperarea ATV-ului căzut în pârâu și transportarea acestuia înapoi la centrul de închiriere din Călimănești”, au mai transmis autoritățile.

Avertismentul salvatorilor pentru turiști

Salvatorii atrag atenția că traseele forestiere montane pot deveni extrem de periculoase, mai ales pentru turiști fără experiență în conducerea ATV-urilor.

„Chiar dacă aceste vehicule par ușor de utilizat, terenul accidentat, diferențele de nivel și apropierea cursurilor de apă pot transforma rapid o plimbare recreativă într-un accident grav”.

Autoritățile recomandă folosirea echipamentului de protecție, adaptarea vitezei la teren și evitarea traseelor dificile fără experiență sau ghid autorizat.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Blocada SUA împotriva Iranului. Primele petroliere, interceptate de marina americană

Navele au plecat din portul Chabahar, situat la Marea Omanului, și au fost contactate prin radio de nava de război americană, fiind instruite să...

Puterile de război ale lui Trump, din nou contestate în Senatul SUA pe fondul războiului cu Iranul

Liderii Partidului Democrat au anunțat că vor continua să aducă în discuție astfel de inițiative săptămânal, atât timp cât războiul declanșat la 28 februarie...

Zelenski: Negociatorii americani „nu au timp pentru Ucraina” din cauza războiului din Iran. Ucraina a încheiat marţi un parteneriat strategic cu Germania

Negociatorii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner „sunt în permanenţă în discuţii cu Iranul şi nu au timp pentru Ucraina”, care este îngrijorată de...

ULTIMA ORĂ