Bogdan Ivan: România deschide finanțarea pentru proiecte energetice strategice prin US EXIM

„După întâlnirea cu reprezentanții Băncii Mondiale la Washington, D.C., am continuat discuțiile despre finanțarea proiectelor energetice strategice, alături de John Jovanovic, președintele Export-Import Bank of the United States”, a scris Bogdan Ivan într-o postare pe Facebook.

Ministrul Energiei a precizat că țara noastră are nevoie de proiecte mari care să intre în execuție cu finanțare solidă, predictibilă și adaptată dimensiunii lor.

„Am pus pe masă extinderea cooperării pe proiectele unde EXIM are relevanță directă, în special în zona nucleară, dar și pe alte investiții strategice unde componenta americană poate aduce finanțare, tehnologie și capacitate de execuție”, a adăugat Ivan.

„România nu caută formule generale, ci parteneriate financiare aplicate, care să transforme proiectele strategice în investiții realizabile, cu efect direct în economie, în lanțurile industriale și în siguranța sistemului energetic”, a mai transmis ministrul.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Carnagiu în SUA. Opt copii cu vârste între 1 an și 14 ani au fost uciși de un bărbat. A deschis focul direct asupra lor

Opt copii au fost ucişi duminică dimineaţa într-un incident armat la Shreveport, în statul american Louisiana, au anunţat duminică poliţia locală, relatează dpa.

Carnagiu în SUA. Opt copii cu vârste între 1 an și 14 ani au fost uciși de un bărbat. A deschis focul direct asupra lor

Opt copii au fost ucişi duminică dimineaţa într-un incident armat la Shreveport, în statul american Louisiana, au anunţat duminică poliţia locală, relatează dpa.

Florin Manole (PSD): Ceea ce ne dorim noi prin semnalul de alarmă şi frâna de mână pe care o tragem – pentru că se duce oiştea-n gard, nu este...

Ministrul Muncii, social-democratul Florin Manole, a afirmat, duminică seară, că PSD nu doreşte să genereze o criză politică, dar doreşte să oprească o potenţială...

ULTIMA ORĂ