Vicepremierul Oana Gheorghiu: Următorul val de companii de stat îl vom anunţa în următoarele 30 de zile / Pentru următorul val am propus criterii de selecţie, statul trebuie să devină acel acţionar care previne intrarea în faliment a unei companii

Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunşat, joi, că următorul val de companii de stat îl vor anunţa în următoarele 30 de zile, iar dacă până acum ministerele au fost cele care au decis care sunt companiile care intră în primul val, pentru următorul val au propus nişte criterii de selecţie care au în vedere importanţa strategică a unei companii şi situaţia financiară în care se află, ea menţionând că statul trebuie să devină acel acţionar responsabil care previne intrarea în faliment sau în insolvenţă a unei companii.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Forţele navale ale Germaniei iau în calcul un posibil rol în Strâmtoarea Ormuz, anunță Boris Pistorius

Germania se află deja în faza de planificare concretă a unei posibile desfăşurări navale în Strâmtoarea Ormuz, a declarat duminică ministrul german al Apărării...

Forţele navale ale Germaniei iau în calcul un posibil rol în Strâmtoarea Ormuz, anunță Boris Pistorius

Germania se află deja în faza de planificare concretă a unei posibile desfăşurări navale în Strâmtoarea Ormuz, a declarat duminică ministrul german al Apărării...

Tragedie într-un sat al săracilor din Malaysia: un incendiu puternic a mistuit sute de case și a lăsat mii de oameni pe drumuri

Un incendiu de proporții a distrus duminică aproximativ 1.000 de locuințe improvizate, multe dintre ele construite pe piloni deasupra apei, și a lăsat fără...

ULTIMA ORĂ