Nicusor Dan a explicat de ce a absentat la funeraliile lui Mircea Lucescu

Președintele Nicușor Dan a explicat de ce nu a mers la funeraliile lui Mircea Lucescu, de la Arena Națională. De altfel, absența sa a fost mult discutată, în contextul în care mai mulți politicieni au fost prezenți.

Nicușor Dan nu a mers nici la înmormântarea marelui antrenor, acesta fiind surprins în ziua aceea la Cornu, într-o vizită neoficială.

„M-a impresionat faptul că toți au fost decenți, au mers cu familiile”

Nicușor Dan a explicat situația acum:

„Am fost impresionat de armonia pe care acest eveniment nefericit a stârnit-o în lumea fotbalului.

Am văzut oameni pe care i-am urmărit de multe ori. Am pasiunea asta de a urmări zona sportivă, mai mult comentarii, reacțiile după meciuri. N-am televizor acasă din cauza copiilor, ca să nu se uite. Au voie când și când la niște filme pe calculator, atât. Medicii spun că dăunează și e bine să ne uităm la ce spun specialiștii. Fetița se uită cam 2 ore pe săptămână, băiețelul aproape deloc.

(n.r. revenind la omagiile aduse lui Lucescu) Cred că a fost un moment emoționant, toate acele zile în care sicriul a fost la Arena Națională, și eu n-am vrut să duc [evenimentul] într-o zonă politică, prin eventuala prezență a mea.

Faptul că toți au fost extraordinar de decenți, au mers cu familia, e un lucru bun pentru România. Când se întâmplă și lucruri bune, trebuie să le salutăm”, a declarat Nicușor Dan pentru Europa FM.

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

„Radio militar pe steroizi”. Cum riscă Rusia să-și împuște în picior soldații de pe frontul cu Ucraina blocând accesul la Telegram

Rusia continuă să ia măsuri pentru a limita accesul la Telegram și, în cele din urmă, pentru a bloca complet aplicația. Această platformă de...

„Radio militar pe steroizi”. Cum riscă Rusia să-și împuște în picior soldații de pe frontul cu Ucraina blocând accesul la Telegram

Rusia continuă să ia măsuri pentru a limita accesul la Telegram și, în cele din urmă, pentru a bloca complet aplicația. Această platformă de...

Primul interviu al lui Viktor Orbán după înfrângerea dureroasă în fața lui Péter Magyar: „O epocă politică s-a încheiat”

Viktor Orbán a oferit primul interviu după eșecul sever suferit în alegerile parlamentare din Ungaria, unde formațiunea sa a fost învinsă de partidul condus...

ULTIMA ORĂ