Dinamo, Poli Timișoara, Minaur și Steaua se luptă pentru trofeu în Cupa României la handbal masculin

Turneul final din Cupa României începe cu duelul echipelor pregătite de antrenorii care au condus reprezentativa masculină a României în campania internațională precedentă. SCM Politehnica Timișoara, antrenată de George Buricea, întâlnește divizionara secundă Steaua București, pregătită de Ionuț Georgescu, meci programat sâmbătă, de la ora 14:30.

Colegi de generație la lotul național, ca jucători, aceștia au jucat împreună și la nivel de club, la Steaua.

Steaua, divizionară secundă, performanță rară

Chiar dacă Steaua este o echipă divizionară, George Buricea anticipează o confruntare dificilă.

„Va fi o semifinală grea. Chiar dacă Steaua pleacă cu o a doua șansă și toată lumea tinde să spună că, fiind o echipă de liga a doua, este greu să emită pretenții în acest meci, nu sunt de acord cu ei. Steaua are echipă bună, a dovedit-o și în meciul cu Vaslui, dar mai ales prin componența lotului. Au foarte mulți jucători care au experiență în prima ligă națională. Anticipez un meci foarte greu. Dar, noi, dacă vom fi concentrați pe toată durata partidei și vom practica o apărare foarte bună și vom da goluri ușoare pe faza a doua, ne vom apropia victoria, vom câștiga meciul și vom juca finala cum este și normal. Repet, un meci greu pe care îl vom câștiga, dacă vom avea atitudinea corespunzătoare”, a declarat antrenorul gazdelor, potrivit Federației Române de Handbal.

De partea cealaltă, antrenorul Stelei, Ionuț Georgescu, a subliniat că prezența în Final Four este deja o performanță pentru echipa divizionară.

„Pentru CSA Steaua București, calificarea în Final Four-ul Cupei României este, în primul rând, un bonus și o bucurie. Suntem o echipă venită din Liga a doua, iar faptul că am ajuns în această fază a competiției reprezintă deja o performanță importantă pentru noi. În același timp, este și o confirmare a muncii depuse în acest an de către toată lumea – jucători, staff tehnic și conducerea clubului. Ne dorim să trăim acest moment la maximum, fără presiune, dar cu multă responsabilitate. Vom intra pe teren cu gândul de a ne bucura de handbal, de a arăta un joc frumos, plăcut ochiului, și de a demonstra că putem fi la același nivel cu celelalte echipe participante”, a spus fostul internațional român.

Dinamo vizează al zecelea trofeu din istorie în Cupa României

În cea de-a doua semifinală, deținătoarea trofeului și campioana națională Dinamo București întâlnește, sâmbătă, de la ora 17:30, pe Minaur Baia Mare.

Tehnicianul lui Dinamo, Paulo Pereira, a pus accent pe organizarea defensivă.

„Atunci când sunt în joc, mal ales, trofee, performanța defensivă, asociată și cu prestația portarului, este fundamentală. Pe de altă parte, trebuie să fim capabili să îmbunătățim eficiența aruncărilor, în comparație cu ultimul meci disputat în Baia Mare. Acești doi factori, precum și capacitatea de a rămâne fideli planului de joc, pot dicta victoria”, a declarat Pereira, înaintea turneului.

În schimb, antrenorul echipei Minaur, Nuno Farelo, a evidențiat faptul că echipa traversează un moment pozitiv.

„Pentru noi, calificarea în Final Four este un moment de mândrie datorită nivelului competitiv al campionatului românesc. Această competiție vine într-un moment bun pentru noi, deoarece ne aflăm într-o fază cu rezultate bune. De asemenea, este important să înțelegem contextul în care vine Final Four-ul Cupei pentru noi, deoarece într-o perioadă de 8 zile vom juca patru meciuri: două în cupă și două în campionat. (…) Ceea ce îmi doresc să văd de la echipa mea este o echipă competitivă, disciplinată și intensă în orice moment al meciurilor. Numai așa vom fi mai aproape de a obține performanțe bune și de a ne atinge obiectivele”, a spus el.

Duminică, meciurile sunt programate de la aceleași ore: 14:30 – finala mică; 17:30 – finala mare.

Toate cele patru cluburi au în palmares Cupa României

Steaua și Dinamo au cele mai multe trofee din istorie – 9. Însă, dacă Dinamo a câștigat precedentele două ediții, ultimul trofeu al echipei Steaua datează din 2009.

Minaur Baia Mare are 6 trofee în palmares, ultimul adjudecat în 2015.

Politehnica Timișoara a câștigat de două ori, ultima oară în 2019, într-o finală în care a învins pe Steaua.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ce riscă România în plină criză politică. Avertismentul unui consilier prezidențial

Criza politică din România, care ar putea fi declanșată de o eventuală decizie a PSD de a ieși de la guvernare, s-ar suprapune peste...

Marile companii aeriene au anulat din curse, inclusiv spre România. Mulți evită să își planifice de acum vacanțele

Primele mari companii aeriene, precum Lufthansa, KLM sau SAS Scandinavian Airlines, au anulat deja mai multe curse. În acest context tensionat, mulți români evită...

Oana Gheorghiu răspunde PSD: Când cineva spune că „ne vindem ţara" vorbind despre Hidroelectrica, înseamnă că fie habar n-are ce vorbeşte, fie e pur şi simplu ticălos

Vicepremierul Oana Gheorghiu afirmă, vineri, că atunci când cineva spune că „ne vindem ţara" vorbind despre Hidroelectrica, înseamnă că fie habar n-are ce vorbeşte,...

ULTIMA ORĂ