Casa din Dolj a lui Mircea Dinescu a ars din temelii. Există suspiciuni că incendiul ar fi fost provocat

Casa din lemn a scriitorului Mircea Dinescu, din județul Dolj, a ars din temelii. Incidentul a avut loc în urmă cu două săpătmâni și, potrivit informațiilor, există suspiciuni că incendiul ar fi fost provocat. Omul de cultură precizase, într-o declarație publică, faptul că un incident a mai avut loc în urmă cu câteva luni, când i-a fost incendiată via.

Casa lui Mircea Dinescu s-a făcut scrum. În imaginile care circulă pe o platformă de socializare (vezi video mai sus) se poate observa că locuința, care era construită în întregime din lemn, a ajuns ruine. Incidentul din comuna Cetate, județul Dolj, a avut loc în urmă cu două săptămâni. Potrivit poetului Mircea Dinescu, ar exista suspiciunea că incendiul ar fi fost provocat.

Casa din Dolj a lui Mircea Dinescu a ars din temelii

Casa din Dolj s-a făcut scrum

Momentan, poetul nu cunoaște identitatea persoanelor care i-ar fi incendiat casa din județul Dolj. La momentul actual se află, în derulare, o anchetă a polițiștilor. El mai relatase, în spațiul public, faptul că în urmă cu câteva luni a mai avut loc un incident similar. Atunci, i-a fost incendiată via.

El suspectează că persoanele care i-ar fi incendiat casa l-ar fi considerat „moșier”, cuvânt care i-a fost atribuit, în urmă cu mulți ani, de Ion Iliescu. „Eu cred că voi fi ca pasărea Phoenix și voi renaște din cenușă”, a mai spus omul de cultură.

„E vorba despre o casă pe care o construisem în vie, o casă de lemn. Astăzi au început cercetările. Întâi mi-au dat foc la vie, acum câteva luni, și acum mi-au dat foc și la casă. Nu pot să spun concret, pentru că nu știu (n.r. – cine sunt vinovații), dar eu cred că aceasta e urmarea acelei afirmații a lui Ion Iliescu, când eram patron la Cațavencii. Nu înțeleg de ce mă înjură că am ajuns moșier. Le-a rămas ăstora în cap că eu sunt moșier, deși nu am avut niciodată mai mult de 50 de hectare”, a zis Mircea Dinescu pentru Spynews.

Autorul recomandă:

Sursă video: Tik Tok
Sursă foto: capturi Tik Tok / Mediafax Foto

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Alegeri parlamentare anticipate în Bulgaria. Alegătorii, chemați la vot pentru a opta oară în cinci ani. Ce indică sondajele

Țara vecină României, membră a NATO și, de la 1 ianuarie, a zonei euro – a fost cufundată în instabilitate politică în ultimii ani....

Coreea de Nord a lansat mai multe rachete balistice în direcţia mării, în largul coastei sale de est

Coreea de Nord a lansat mai multe rachete balistice în direcţia mării, în largul coastei sale de est, au declarat Coreea de Sud şi...

Cât de „safe” e SAFE pentru bugetul României. Expert fiscal: Dacă România ia banii doar ca să cumpere din import, atunci nu vorbim despre investiție strategică, ci despre datorie...

Companiile din industria noastră de apărare ar putea primi doar o treime din fondurile alocate prin programul SAFE pentru achiziția de echipamente militare. Spre...

ULTIMA ORĂ